Este ora șase seara și la poarta mare de metal de la École Renan din Villeurbanne, departamentul Rhône din Franța, profesorul face cu mâna „la revedere” ultimilor copii. „Pe mâine!”, strigă un băiețel care, țopăind pleacă acasă cu mama lui. În acel moment, Cornelia își împinge căruciorul încărcat complet în școală. În spatele ei, Estera, în vârstă de 6 ani, Constantin, în vârstă de 4 ani, și Ștefania, în vârstă de 2 ani, intră cu entuziasm pe locul de joacă gol, urmați de tatăl Constantin, în vârstă de 30 de ani. În timp ce tinerii părinți se instalează într-o sală de clasă, copiii scot jucării din dulapuri râd zgomotos.
E frumos și cald în clasă. O mare îmbunătățire pentru familie, care până de curând dormea în cort în frigul iernii. „A fost murdar și rece”, spune Constantin într-o franceză stâlcită. „Foarte greu. Mai ales pentru copii”. Între timp, de aproape o lună, ei își petrec nopțile la școală, unde își petrec zilele și cei doi cei mai mari copii, relatează un reportaj al jurnaliștilor de la standaard.be. Departe de zgomotul, murdăria și frigul străzii, dar totuși nu este o casă. „Când va fi găsită o soluție?”, întreabă tatăl. Ochii lui sunt triști. „Răbdare”, răspunde Anne-Sophie Huchard, ridicând din umeri.
„Guvernul nu face, deși ar trebui”
Huchard predă la acea școală și face parte din Jamais Sans Toit, un colectiv de profesori și părinți care au observat că copiii din clasele lor dorm pe stradă noaptea. Ea însăși a devenit membră când a aflat că 20 de copii din școala ei locuiau într-un cartier sărăcăcios ceva mai departe. Își amintește și acum ziua în care familia a venit la școală să întrebe dacă îi pot înscrie pe cei doi mai mari. „Erau minus cinci grade. Copiii nici măcar nu purtau geci”. Curând s-a dovedit că locuiau pe stradă. Și așa au avut grijă de ei Huchard și colegii ei.
Jamais Sans Toit ocupă școli pentru a găzdui familiile fără adăpost, „pentru că guvernul nu o face, deși ar trebui”, spune profesorul. În Villeurbanne, o suburbie a Lyonului, patru școli sunt ocupate în acea seară de cinci familii și zece copii care pot petrece noaptea la căldură. În metropolă, Jamais Sans Toit are grijă de 110 familii și 270 de copii. În alte mari orașe franceze – Grenoble, Rennes, Paris, Strasbourg – școlile sunt ocupate și de părinți și profesori. „Cineva are întotdeauna o cheie, așa că putem intra cu ușurință în școală”.
Adăpostul de urgență a fost anulat
Potrivit unui raport recent al UNICEF Franța, 42.000 de copii sunt fără adăpost în Franța. Nu toți locuiesc pe stradă. O mare parte dintre ei „trăiesc” în adăposturi sau camere de hotel. Deși guvernul francez a asigurat chiar înainte de iarnă că „niciun copil nu ar dormi pe stradă”, se estimează acum că 2.000 de copii încă petrec noaptea pe stradă. Adică de două ori mai mulți decât în urmă cu un an. Îmbunătățirea nu pare iminentă. Noua lege a bugetului prevedea că cele 14.000 de adăposturi de urgență create în timpul crizei corona vor fi casate în 2023. După protestele primarilor din mai multe orașe mari și ale organizațiilor de ajutor pentru persoanele fără adăpost, guvernul a dat înapoi.
De ani de zile, politicienii au promis că vor rezolva problema persoanelor fără adăpost. În 2002, Lionel Jospin, prim-ministru sub Jacques Chirac, a promis că până în 2007 nu vor mai fi oameni fără adăpost în Franța. În 2007, candidatul la președinție Nicolas Sarkozy spunea că „în doi ani nimeni nu va trebui să doarmă pe trotuar și să moară de frig”. În 2009, conform colectivului Les Morts de la Rue, 353 de persoane au murit din cauza lipsei de adăpost. În 2017, Emmanuel Macron a spus că vrea „până la sfârșitul anului, să nu mai trăiască femei și bărbați pe străzi. Este o chestiune de demnitate”. De-a lungul anilor, numărul persoanelor fără adăpost a continuat să crească.
„Un acoperiș deasupra capului este un drept al omului. Nu se poate accepta ca zeci de mii de oameni, inclusiv copii, să nu aibă acces la el în Franța până în 2023”, spune Huchard. În timp ce autoritățile locale au grijă de femeile fără adăpost care sunt însărcinate și de mamele singure cu copii de până la 3 ani, este sarcina statului francez să asigure adăpost pentru restul.
Trei familii au dormit în școală înainte de sărbătorile de Crăciun
În timp ce fratele și sora ei mai mici se uită la un desen animat pe telefonul mobil al tatălui, Estera se uită la un pix și un caiet de pe masă. „Haide”, dă Huchard din cap. Fata ia pixul și își scrie numele cu litere mari. „Și poate număra, în franceză și în engleză”, spune cu mândrie mama Cornelia. „Un, deux, trois, quatre, cinq” se aude din partea cealaltă a mesei. „Unu, doi, trei...” continuă ea cu mândrie până la „zece”. „Rareori am avut un elev atât de motivat”, râde profesorul. Dar a fi fără adăpost are consecințe grave pentru copii. „Ei adorm în clasă și uneori nu apar. Oricât de entuziasmați ar fi”.
Trei familii au dormit în școală înainte de sărbătorile de Crăciun. O altă familie de români, care a dormit într-o rulotă cu un bebeluș de cinci luni, a primit între timp o cameră de hotel. O familie albaneză, cu un copil mic de 15 luni, a putut merge la un adăpost. Ștefania, cel mai mic membru al familiei, are „deja” 2 ani. Și așa se aflau chiar în spatele listei. „Dacă un loc devine disponibil undeva, depinde de ei”, subliniază Huchard, „dar nu există absolut niciun spațiu în și în jurul orașului Lyon. Totul este plin”.
Familia de români trebuie să plece pe stradă atunci când porțile școlii se deschid
„Hai, hai să mergem la cumpărături”, spune Huchard. Cornelia ia o geantă de cumpărături și Estera o apucă repede de mână pe mama ei. „Au mai rămas niște bani de la strângerea de fonduri pe care am organizat-o la școală. La început am folosit-o pentru a plăti camerele de hotel pentru familii, dar banii au zburat. Cu ce a mai rămas acum, putem cumpăra ceva de mâncare”.
În micul magazin de proximitate, în coș se pun mandarine, cutii de paste, rulouri de ciocolată, săpun, lapte și pastă de dinți. Este permisă și o cutie de ciocolată, ceea ce o face pe Estera să sară de bucurie.
După cină, două saltele mari albastre de la gimnaziu sunt așezate pe podea. Cu pături din dulapuri, se creează rapid un pat mare. Se scot pantofii și cei trei copii încep să se joace pe pat. Între timp, părinții lor mătură podeaua. În curând luminile se vor stinge. Pentru că mâine dimineață la ora 7 trebuie să plece. Atunci porțile școlii se deschid, cei doi copii mai mari pot merge în sălile de clasă și Cornelia, Constantin și Ștefania ies din nou în stradă și așteaptă până este ora 6 și sună soneria școlii.
------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
