Nelu Tătaru: „Creșterea cazurilor va continua. Trebuie să luăm măsuri stricte”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre ultimele măsuri restrictive anunțate de autorități după ce numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la aproape 10.000 zilnic și peste 1.000 de pacienți cu COVID sunt la Terapie Intensivă.

Ministrul Sănătății a atras atenția că restricțiile impuse acum nu vor avea un impact imediat și că vor mai exista creșteri ale numărului de noi cazuri de coronavirus pentru că sunt persoane deja infectate, dar neconfirmate încă, fiind în perioada de incubație a virusului.

Măsurile luate de autorități vizează mobilitatea din unele zone, adică aglomerațiile mari de persoane, mai spune Tătaru, care a dat și exemplul școlilor.

„Modul în care se desfășoară cursurile la școală este foarte bine reglementat, dar mobilitatea pentru școală este cea care crește numărul de infectări, momentul de până la școală și momentul de după școală”, a declarat ministrul Sănătății. Referitor la numărul de paturi de la terapie intensivă, Tătaru a explicat să sunt suficiente și există chiar și rezerve, însă „facem tot posibilul să nu ajugem la gradul maxim de ocupare”, scrie Libertatea.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel