Nelu Tătaru, ordin pentru un nou tratament pentru coronavirus: Plasma recoltată de la pacienți vindecați

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, pentru MEDIAFAX, că miercuri semnează Ordinul de Ministru prin care este stabilit protocolul de recoltare de plasmă autoimună de la pacienţii vindecaţi de COVID-19.

Ordinul prin care se stabilieşte protocolul de recoltare de plasmă umană de la pacienţii vindecaţi de COVID-19 va fi semnat miercuri, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru MEDIAFAX.

Astfel, România este mai aproape de momentul în care plasma autoimună va fi folosită de medici pentru a-i trata pe cei infectaţi.

„Pentru plasmafereză trebuie două protocoale, trebuie protocol de recoltare, pentru care deja este stabilit la INHT şi dăm Ordin de Ministru, iar pentru tratament încă este la nivel de studiu şi o să trebuiască să obţinem un aviz de la Comisia de ATI, Comisia de patologie şi Comisia de Boli Infecţioase, că se va face sub formă de studiu, nefiind în ţara noastră până acum acest tip de tratament”, a declarat pentru MEDIAFAX, dr. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Peste 1300 de pacienți vindecați

 

„Astăzi vom da Ordinul cu protocolul de recoltare, nu ştiu şi dacă de administrare că aici sunt discuţii între anestezişti şi infecţionişti, să vedem cât de repede vom avea şi un protocol de administrare. Aici sunt discuţii în funcţie de ce fac şi alte state, unii fac prin studii clinice, alţii au dat la liber un protocol să-l poată folosi toată lumea, pe administrare încă nu s-a decis, pe recoltare totul este decis, astăzi se va da ordinul”, explică Nicolaie Garofil, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Două echipamente de recoltare a plasmei au fost deja instalate la Bucureşti şi la Iaşi şi în curând încă unul va fi instalat la Timişoara. Toate cele 3 echipamente au fost donate de o firmă privată printr-un acord cu Ministerul Sănătăţii.

În total, firma privată va pune la dispoziţia spitalelor de stat şi centrelor de transfuzii 18 echipamente de plasmafereză.

În România sunt peste 1.300 de pacienţi vindecaţi de Covid 19. Donatorii vor fi voluntari şi vor dona plasmă doar după ce li se va face un test care să arate prezenţa anticorpilor în sânge.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel