Kovesi se află în prima fază de selecție pentru a fi primul procuror al Uniunii Europene, iar Toader conduce o încercare de a-i împiedica numirea. La începutul acestui an, domnul Toader a propus, de asemenea, o legislație care să permită politicienilor și altor condamnați pentru corupție din 2014 să atace verdictele - ceea ce ar putea conduce la o amnistiere.
Propunerea lui Toader de a permite contestarea verdictelor de corupție ar aduce beneficii multor politicieni, inclusiv lui Liviu Dragnea, liderul puternic al Partidului Social Democrat care a fost condamnat la trei ani și jumătate în închisoare pentru abuz în funcție cu o lună înainte ca dna. Kovesi să fie îndepărtată, se mai arată în articolul din NYT, scrie hotnews.ro
Publicul a reacționat împotriva încercării guvernului de a slăbi statul de drept. În 2017, românii au organizat cele mai mari proteste stradale dintr-un sfert de secol după ce a fost adoptată o ordonanță de urgență care efectiv a decriminalizat corupția de nivel inferior. Protestele antiguvernamentale de la București, au devenit violente anul trecut, când poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă pentru a dispersa mulțimea.
Odată cu decizia care necesită doar o majoritate de voturi, este puțin probabil ca România să poată bloca numirea doamnei Kovesi, conchide NYT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News