Nicolae Ciucă: "Am ajuns la final de etapă. Vom realiza ceea ce nimeni nu se aștepta"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, afirmă că este nevoie de consens politic şi după rocada guvernamentală pentru menţinerea ritmului de implementare a programului de guvernare şi a proiectelor de reformă care să asigure în continuare ritmul de dezvoltare al României.

El a precizat că "nu peste mult timp" se va finaliza prima etapă a proiectului coaliţiei PSD - PNL.

"Iată-ne ajunşi la sfârşit de etapă şi urmează cea de-a doua în care vom realiza ceea ce nimeni nu se aştepta cu mai bine de peste un an şi jumătate în urmă: (...) menţinerea acordului politic, asigurarea stabilităţii coaliţiei, asigurarea stabilităţii şi a majorităţii în Parlament, astfel încât să avem certitudinea că aceste programe pe care noi le-am asumat, fie că vorbim de programul guvernamental, fie că vorbim de programul naţional de redresare şi rezilienţă, asumat prin fonduri europene, ce presupune de la sine un amplu program de reforme, să se realizeze", a declarat Nicolae Ciucă la un eveniment dedicat aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.

În context, liderul PNL a evidenţiat şi importanţa menţinerii unei majorităţi parlamentare pentru adoptarea legislaţiei aferente implementării angajamentelor asumate prin PNRR.

"Domnul preşedinte Marcel Ciolacu a făcut referire, mai devreme, la sceptici. Eu nu am să fac referire la sceptici, ci aş dori să fac referire la toţi cei care vor să înţeleagă faptul că fără o majoritate parlamentară solidă nu am fi reuşit să parcurgem dezbaterea şi analiza parlamentară pe proiectele de lege care au asigurat liniile de reformă asumate de România prin PNRR. Şi de aici încolo avem nevoie de această majoritate, avem nevoie de acelaşi ritm şi aceeaşi dinamică în actul guvernamental, în aprobarea proiectelor de legi în Parlament, pentru că doar aşa ne putem asigura absorbţia de fonduri europene pe toate liniile de finanţare", a declarat Ciucă.

Aderarea României la OCDE



Premierul a reliefat şi importanţa obiectivului privind accederea la OCDE, care presupune un program complex de reforme ce "se aliniază şi se completează prefect cu reforma asumată prin PNRR".

"Avem nevoie de tot ceea ce înseamnă consens politic, nu pentru noi, partidele politice, nu pentru noi, liderii politici, nu pentru cineva anume, ci pentru ceea ce înseamnă aşteptarea cetăţenilor, pentru tot ceea ce înseamnă proiect de ţară, astfel încât să menţinem ritmul de dezvoltare pe care România l-a obţinut în condiţii deosebit de dificile anul trecut şi anul acesta pe un trend pozitiv pentru care nu avem scuză dacă nu-l menţinem. Ca atare, dincolo de parteneriatul nostru politic, avem parteneriatul guvernamental, parteneriatul administrativ, între administraţia locală, reprezentată de dumneavoastră, preşedinţii consiliilor judeţene, Uniunea municipiilor, Uniunea oraşelor, Uniunea comunelor, care au fost, de asemenea, partenerii noştri în tot ansamblul", a adăugat Nicolae Ciucă.

Premierul a subliniat că dialogul constant dintre reprezentanţii UNCJR şi cei ai autorităţilor administraţiei publice centrale a condus mereu la identificarea celor mai productive şi benefice soluţii pentru comunităţile locale.

El a evidenţiat şi faptul că, în ciuda crizelor care au marcat ultimii ani, consiliile judeţene au semnat contracte de finanţare în cadrul programelor operaţionale cu o valoare de peste trei miliarde de euro, cea mai mare parte reprezentând fonduri europene.

"Prin accesarea de fonduri europene în cadrul acestor programe se vor realiza ample procese de digitalizare în administraţie, investiţii în dezvoltarea şi optimizarea sistemelor de transport public, investiţii în construirea, reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de drumuri judeţene. Totodată, proiectele depuse de consiliile judeţene în cadrul componentelor PNRR vor avea menirea de a dezvolta şi moderniza infrastructura, în special infrastructura spitalicească, prin investiţiile ce urmează a fi realizate în cadrul spitalelor judeţene. Am remarcat şi proiectele consiliilor judeţene aferente programelor finanţate din fonduri guvernamentale, respectiv Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în cadrul căruia sunt finanţate obiective în valoare de peste 6 miliarde de lei, şi Programul Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny', prin care vor fi finanţate obiective cu o valoare totală de peste 5 miliarde de lei", a mai afirmat Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel