Nicolae Ciucă cere verificarea companiilor din Turcia care au construit și în România

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă a cerut să fie identificate și verificate companiile din Turcia care au făcut lucrări de construcții și în România. 

„Am cerut ca, pe baza măsurilor luate în Turcia și a companiilor care au fost identificate ca executând lucrări de construcții în zona unde s-a produs cutremurul, și deja au fost nominalizate, să se verifice dacă au construit în România și în funcție de rezultat să identificăm măsurile care pot fi luate la nivelul fiecărei instituții în parte. Totodată, apreciez că e nevoie ca standardele din domeniul construcțiilor, calitatea materialelor din construcții să fie revizuite, să fie reverificate și să avem certitudinea că prin standardele pe care le impunem în aceste documente vom reuși să avem conștiința că am luat toate măsurile, astfel încât ceea ce e prevăzut în proiectele de construire să fie similare cu ceea ce se realizează în realitate”, a declarat Nicolae Ciucă.

 

Echipele de salvatori din Turcia au continuat căutarea neobosită a supravieţuitorilor 

 

Echipele de salvatori din Turcia au continuat miercuri, pentru a zecea zi, căutarea neobosită a supravieţuitorilor după cutremurele devastatoare care au lovit regiunea, fiind raportate persoane scoase în viaţă de sub dărâmături, în pofida şanselor reduse, transmite agenţia DPA. Echipele se vor asigura că toate persoanele vor fi scoase de sub ruine înainte de a începe îndepărtarea resturilor, a declarat marţi seara preşedintele Recep Tayyip Erdogan, adăugând că aproape 20.000 de clădiri au fost distruse.

O femeie de 42 de ani a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături în provincia Kahramanmaras, miercuri dimineaţă, a relatat postul de stat TRT. Melike Imamoglu a stat îngropată sub moloz timp de 222 de ore, potrivit relatării. Salvarea ei nu a putut fi verificată independent, notează DPA.

Media locale au difuzat detalii cu privire la perioadele de timp în care oamenii prinşi sub dărâmături pot rămâne în viaţă.

Doi fraţi, care au fost salvaţi marţi dimineaţa în Kahramanmaras, au povestit postului CNN Turk că au avut acces la pudră proteică pe care au dizolvat-o în propria urină şi au consumat-o.

Între timp, operaţiunile de curăţenie au început în unele zone ale provinciei Hatay puternic afectată, după cum a relatat un reporter al postului TRT.

 

Două cutremure puternice au lovit Turcia şi Siria la primele ore ale zilei de 6 februarie



Două cutremure puternice au lovit Turcia şi Siria la primele ore ale zilei de 6 februarie, cele două seisme producându-se la doar câteva câteva ore distanţă.

Autorităţile turce au raportat 35.418 de morţi doar în această ţară, totalul deceselor împreună cu cele din Siria ajungând la peste 40.000.

Aproximativ 1,6 milioane de persoane se află în prezent în adăposturi de urgenţă în Turcia, iar alte 600.000 au părăsit regiunea sau au fost evacuate.

Între timp, autorităţile turce au arestat mai multe persoane pentru presupusă responsabilitate pentru clădirile prăbuşite. De asemenea, cel puţin 20 de utilizatori de reţele sociale au fost arestaţi pentru postări „provocatoare”, a indicat poliţia miercuri.

Erdogan a criticat anumite postări de pe reţelele sociale, inclusiv referitoare la presupuse daune la barajele din regiune, pe care le-a descris drept o „calomnie” şi a promis acţiuni în justiţie în temeiul stării de urgenţă instituită în cele zece provincii afectate de cutremur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel