Nicolae Ciucă: „La sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că înţelegerea politică agreată între PNL şi PSD privind rocada la conducerea Guvernului va fi respectată şi se va produce la sfârşitul acestei luni, precizând că în cazul în care vor apărea alte solicitări pe lângă cele convenite în protocolul parafat de cele două partide privind anumite portofolii de miniştri acestea vor trebui analizate şi negociate.

„În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă pentru ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică şi la sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului. Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol, dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate astfel încât să vedem care va fi rezultatul final al acestor negocieri.

Nu pot să vă dau acum, să speculez, nu are rost să speculăm. Ştiu că face deliciul analizelor şi aţi dori să lansăm tot felul de ipoteze în momentul de faţă. Nu mă angajez în astfel de speculaţii”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ. 

 

Ciucă: „Căutăm împreună soluţii pentru comasarea a cel puţin două rânduri de alegeri anul viitor”

 

Coaliţia de guvernare caută în continuare soluţii pentru comasarea măcar a două scrutine dintre cele programate pentru anul viitor, a declarat, vineri, premierul Nicolae Ciucă, adăugând că, pe de o parte, două treimi din electorat, conform sondajelor de opinie, îşi doreşte această comasare, iar pe de altă parte s-ar câştiga mai mult timp pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin programul de guvernare.

„Atunci când am discutat comasarea alegerilor nu am făcut-o voluntar, ci am avut în vedere că, în urma sondajelor efectuate la nivelul fiecărui partid, şi cu toţii ştim, toţi partenerii din coaliţie, peste două treimi dintre români văd anul 2024, cu patru - cinci runde de alegeri, ca fiind unul cât se poate de aglomerat. Şi, cum vă spuneam, această proporţie de peste două treimi este de acord ca numărul de alegeri să fie redus. Şi, atunci, căutăm împreună soluţii pentru ca cel puţin două dintre ele să poată să fie comasate, măcar să reducem cu un rând de alegeri”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă s-a ajuns la o variantă în privinţa comasării alegerilor de anul viitor.

Potrivit premierului, anul viitor nu poate fi dedicat preponderent alegerilor, chiar dacă este un an electoral, în detrimentul gestionării chestiunilor legate de guvernare.

„Ţinând cont de perioada de campanie, ţinând cont de intervalul dintre alegeri, perioada în care, în loc să ne ocupăm de ceea ce înseamnă componenta executivă, va fi o campanie politică şi nu ne putem permite să pierdem aproape un an de zile în tot acest ansamblu în care trebuie să gestionăm fondurile din PNRR, fondurile din Cadrul Multianual Financiar şi, desigur, ceea ce avem în programul de guvernare. Chiar dacă este an electoral, nu înseamnă că lăsăm totul deoparte şi ne ocupăm doar de alegeri”, a explicat Ciucă, care efectuează o vizită în judeţul Neamţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel