Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a convocat o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru a decide în ceea ce priveşte oportunitatea organizării unui referendum local.
Pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 21 octombrie, se vor regăsi cele două proiecte privind consultarea Capitalei, a scris edilul general, marţi, pe Facebook.
"Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale", a menţionat Nicuşor Dan.
Referendum pentru București. Cele două întrebări propuse de Nicușor Dan
Cele două întrebări la care bucureştenii vor fi invitaţi să se pronunţe prin "DA" sau "NU" sunt următoarele:
* "Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?"
* "Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?".
În luna iunie, după aflarea rezultatelor de la alegerile locale, Nicuşor Dan a anunţat că va declanşa, cu sprijinul Consiliului General, un referendum local pentru a se decide cine răspunde de urbanismul din Bucureşti şi cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector.
"Cu aprobarea Consiliului General, voi declanşa un referendum local pentru cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector. De ani de zile Bucureştiul are un deficit de dezvoltare, de ani de zile Primăria Capitalei este obligată să gândească mic, pentru că nu are bani să gândească mare. Banii abia ajung pentru întreţinerea infrastructurii pe care deja o avem. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, nu putem să ne gândim la noi corpuri de spitale, nu putem să ne gândim la noi corpuri pentru universităţile din Bucureşti, care ar putea să aducă zeci de mii de studenţi străini în Bucureşti şi să pună Bucureştiul pe harta academică. În schimb, avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele şi panseluţe care înlocuiesc alte panseluţe", declara Nicuşor Dan.
Totodată, el califica drept "absurd" faptul că primarii de sector "aruncă cu autorizaţii pentru zeci şi sute de blocuri în Bucureşti a căror legalitate nu o controlează nimeni", iar primarul Capitalei trebuie să răspundă pentru traficul din Capitală.
"Îmi asum responsabilitatea pentru rezolvarea traficului din Bucureşti, dar cer bucureştenilor să îmi dea responsabilitatea pentru dezvoltarea urbană a acestui oraş", afirma primarul Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News