Nicușor Dan, după ce a primit susținerea PMP: E obligatoriu să câștigăm bătălia. Suntem pe partea corectă a istoriei

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat în cadrul Congresului Partidului Mișcarea Populară (PMP), că urmează o confruntare importantă, care trebuie câștigată. Totodată, el le-a mulțumit membrilor PMP pentru sprijin și pentru faptul că sunt „de partea corectă a istoriei”.

„Urmează o luptă pe care suntem obligaţi s-o câştigăm. Pe de o parte pentru că românii au transmis la ultimele alegeri că nu se mai poate aşa cum s-a putut până acum şi suntem obligaţi să convingem oamenii că alternativa nu este în niciun caz Rusia şi că trebuie să rămânem în NATO, trebuie să rămânem în Uniunea Europeană şi că trebuie să schimbăm structural lucruri care s-au întâmplat greşit la noi acasă. Şi cred că este o miză mult mai importantă decât asta, pentru că lumea se schimbă foarte repede sub ochii noştri în aceste zile şi România să intre cu toate competenţele sale în competiţia globală care se naşte; nu vor mai fi cadouri, şi România trebuie să fie acolo”, a afirmat Nicușor Dan.

În cadrul Congresului, delegații PMP și-au exprimat oficial susținerea pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale programate în luna mai.

„Sunt foarte optimist că putem schimba direcţia în care merge România. Mulţumesc pentru acest vot de încredere, ţin să vă mulţumesc pentru toată colaborarea pe care am avut-o în ultimii ani (...). Vreau să vă mai mulţumesc pentru faptul că sunteţi de partea corectă a istoriei. În politică uneori câştigi, uneori pierzi, important este însă să mergi în direcţia corectă”, a adăugat Nicușor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel