Nicușor Dan e de părere că s-a investit fără cap în București: "Nu avem nici măcar o hartă a școlilor. Trebuie dezvoltare științifică" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, că Bucureştiul nu are, în acest moment, un model de transport funcţional şi "foarte multe investiţii s-au făcut în abstract", fără să se ţină cont dacă blochează traficul, arătând că obiectivul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este de a dezvolta oraşul "în mod ştiinţific".

"Planul de Mobilitate Urbană este o chestiune foarte serioasă, în primul rând pentru că întregul nostru demers este de a dezvolta oraşul în mod ştiinţific. În momentul de faţă, lipsesc foarte multe date. Dacă vorbim numai de partea de transport, nu avem în momentul de faţă un model de transport funcţional şi unul din obiectivele PMUD este să facem un model de transport funcţional, pentru că oraşul ăsta nu a avut şi autoritatea chiar nu a vrut să aibă un model de transport funcţional. Foarte multe investiţii s-au făcut în abstract, fără să-şi pună întrebarea dacă ele blochează oraşul, din perspectiva traficului sau nu. Şi în momentul în care o să avem acest instrument, vă asigur că autoritatea are voinţa de a ţine cont de modelul de transport şi de a aproba doar acele investiţii care sunt conforme şi nu produc disfuncţionalităţi oraşului", a spus Nicuşor Dan, la prima dezbatere publică din cadrul proiectului de actualizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti - Ilfov (PMUD).

 

Planul Urbanistic General, realizat cu Universitatea de Arhitectură



El s-a referit la şi la Planul Urbanistic General, menţionând că este în procedura de colectare a datelor.

"Vreau să menţionez că suntem în procedura de elaborare a Planului Urbanistic General. În această procedură colectăm, prin studiile pe care le face Universitatea de Arhitectură, împreună cu partenerii ei, colectăm foarte multe date despre oraş. De exemplu, nu am avut, lucrul cel mai banal cu putinţă, nu am avut până acum o hartă a şcolilor şi a numărului de elevi care învaţă în fiecare din aceste şcoli. Bineînţeles ca să dezvolţi oraşul şi să iei decizii trebuie să ai mult mai multe tipuri de date de acest fel", a arătat primarul general.

Edilul Capitalei a precizat că, în procedura de dezbatere a Planului Urbanistic General, 22.000 de bucureşteni au completat un chestionar despre ce doresc în privinţa oraşului, invitându-i pe cetăţeni să completeze şi chestionarele legate de Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

"În momentul în care am solicitat bucureştenilor să completeze un chestionar despre ce îşi doresc, despre oraşul ăsta, am avut 22.000 de bucureşteni care au completat chestionarul online şi l-au trimis şi sociologii care lucrează în echipa de elaborare a Planului Urbanistic General au procesat aceste date. De aceea, sunt optimist şi invit bucureştenii să completeze chestionarele care sunt legate de acest proces de consultare pentru Planul de Mobilitate Durabilă. O să facem şi noi tot ce ţine de noi astfel încât chestionarele să ajungă la cât mai mulţi oameni şi de la ei să colectăm date cât mai relevante", a mai spus Nicuşor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel