"Fără iniţierea reformelor de către PMB (...), ne pierdem raţiunea de a-l susţine. Raţiunea noastră de a-l susţine nu este doar de a stinge incendii, că omul efectiv asta face şi nu este vina lui şi nu el a dat foc. E pompierul de serviciu", a spus Ciprian Ciucu, joi, într-o conferinţă de presă.
Primăria Capitalei, în pragul falimentul din cauza lui Nicușor Dan
În ceea ce priveşte bugetul Municipalităţii, el a spus că, pentru a nu intra în faliment, Primăria Capitalei trebuie să taie din cheltuieli şi să crească din venituri.
"Dacă nu vrem să intrăm în faliment, ar trebui să facem cele două lucruri pe care le-am spus - să tăiem cheltuieli şi să creştem venituri. Este singura opţiune posibilă, este cea dureroasă. E cea sinucigaşă politic, dar - cine ştie - poate oamenii înţeleg că situaţia nu ni se datorează, că am venit la putere în cel mai prost moment cu putinţă din istoria ultimilor 30 de ani", a mai declarat preşedintele PNL Bucureşti.
Nicușor Dan, lipsă de implicare în stabilirea bugetului capitalei
Ciprian Ciucu a subliniat că Nicuşor Dan trebuie să vină cu propuneri de buget către Consiliul General.
"Nu au existat discuţii pe buget despre care eu să ştiu anul acesta. Ultimele discuţii pe buget au fost pe rectificarea bugetară, care nu s-a mai întâmplat anul trecut, pentru că USR a decis să nu o voteze. Nu e chiar ok să închizi o primărie fără rectificare bugetară", a afirmat Ciprian Ciucu.
Potrivit acestuia, primarul general trebuie să dea dovadă de leadership şi chiar dacă nu are acord politic, ar trebui să vină cu o propunere de buget în faţa Consiliului General. Ciprian Ciucu a adăugat că Nicuşor Dan trebuie să discute cu toate formaţiunile politice pe această temă, inclusiv cu PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News