Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că cel mai probabil lucrările de la Podul Grant vor fi finalizate în luna martie a anului viitor.
Nicuşor Dan a fost întrebat de ce lucrările la Podul Grant nu au fost realizate vara, când traficul era mai puţin intens, având în vedere că de două zile, de când s-a închis circulaţia în acea zonă, s-a creat aglomeraţie.
"Acolo a fost o condiţionare pentru a lucra vara, a fost o condiţionare dată de CFR, pentru că pe anumite tronsoane trebuie să opreşti curentul electric ca să funcţionezi. Pe perioada verii trenurile circulă de la o oră foarte devreme până la o oră foarte târzie şi atunci ar fi fost ineficient să opreşti pentru câteva ore numai, şi ăsta a fost motivul. Noi am lucrat în vară, dar am lucrat pe bretelele care nu erau conexate cu problema de linii de tren, linii de curent pentru tren. Azi s-a circulat mult mai bine decât ieri pentru că am avut o şedinţă şi cu Poliţia naţională şi cu poliţia noastră locală şi cu poliţiile locale de la sectoarele 1 şi 6 şi astăzi s-a circulat mai bine decât ieri şi îmbunătăţim, adică vedem care sunt intersecţiile de conflict şi cu poliţie rutieră sau locală încercam să fluidizăm", a spus Nicuşor Dan la Palatul Parlamentului.
El a mai spus că estimează, dacă se lucrează pe două benzi în acelaşi timp, că aceste lucrări vor fi finalizate în luna martie.
"Dacă lucrăm pe două benzi, aşa cum am pornit, constructorul promite luna martie. Dacă nu o să reuşim să lucrăm cu condiţiile astea de trafic şi va trebui să lucrăm o bandă, să permitem circulaţia pe o bandă şi după aceea pe cealaltă bandă, asta poate să dureze 10-11 luni. Eu sper să reglăm din dirijarea de către poliţia locală, să reglăm traficul, care să fie puţin mai rău decât normal, dar să fie cât de cât rezonabil, astfel încât să terminăm în martie", a menţionat primarul Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News