Noi arme americane pentru Ucraina încep să ajungă la frontierele ţării

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Soldații ucraineni se confruntă cu un nou adversar: tranșeele noroioase
Soldații ucraineni se confruntă cu un nou adversar: tranșeele noroioase

Primele încărcături din noua tranşă de ajutor militar american pentru Ucraina au ajuns deja la frontierele ţării pentru a fi predate armatei ucrainene, a indicat luni Pentagonul, notează AFP.

La sfârşitul săptămânii trecute, "patru zboruri au sosit din Statele Unite în regiune, cu diverse echipamente", a declarat un înalt responsabil din Departamentul american al Apărării, sub protecţia anonimatului.

Un al cincilea zbor este aşteptat să sosească în următoarele 24 de ore, "adică cinci zboruri în tot atâtea zile" de când noua tranşă de 800 de milioane de dolari de ajutor militar pentru Ucraina a fost anunţată miercuri de preşedintele Joe Biden, a subliniat el.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că primul transport a sosit la 48 de ore după semnarea ordinului executiv de autorizare a transportului de arme, o rapiditate "fără precedent".

Purtătorul de cuvânt a spus că soldaţii desfăşuraţi pe flancul estic al NATO de la începutul invaziei ruse vor începe "în zilele următoare" să antreneze militari ucraineni în manevrarea tunurilor M777 Howitzer, piese de artilerie de ultimă generaţie pe care Statele Unite au decis să le predea pentru prima dată armatei ucrainene.

Aceste antrenamente "vor avea loc în afara Ucrainei", a subliniat el. "Un număr mic de ucraineni vor fi instruiţi în folosirea tunurilor Howitzer şi după aceea vor fi trimişi înapoi în ţara lor pentru a-şi pregăti colegii", a explicat purtătorul de cuvânt.

Chiar dacă manevrarea lor nu este fundamental diferită de a celor din artileria cu care armata ucraineană este familiarizată, aceste tunuri utilizează obuze de 155 mm, folosite de ţările din NATO, în timp ce Ucraina are în continuare numai obuze de 152 mm de fabricaţie rusă.

La rândul lor, forţele ruse încep să simtă efectul sancţiunilor asupra aprovizionării lor cu armament, în special cu rachete ghidate, a indicat înaltul responsabil al Pentagonului.

Sancţiunile "au avut un efect asupra capacităţii lui Putin de a se reaproviziona şi reechipa, în special în zona componentelor pentru unele dintre aceste sisteme şi a rachetelor sale ghidate de precizie", a spus el. "Asta are deja un efect concret asupra lui Putin", a ţinut el să adauge.

"Pe de altă parte, ştim că depun eforturi să se aprovizioneze din propria lor industrie de apărare şi se întreabă cât de repede şi în ce măsură îşi pot creşte producţia de armament", a adăugat el. "Sancţiunile au un efect asupra capacităţii lor de a face asta", a mai spus înaltul responsabil din Departamentul american al Apărării.

Cele mai moderne armamente folosesc cipuri electronice, ai căror principali producători sunt Taiwanul şi Coreea de Sud, două ţări aliate ale Statelor Unite care au încetat să exporte aceste produse în Rusia, în conformitate cu sancţiunile americane decretate după invadarea Ucrainei. 

"Bătălia din Donbas" începe cu atacuri rusești pe tot frontul

 

Forțele ruse au lansat ofensiva mult așteptată în estul Ucrainei, încercând să străpungă linia frontului în ceea ce oficialii ucraineni au descris drept a doua fază a războiului, relatează Reuters, care face un bilanț al ultimelor ore ale conflictului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a început luni "Bătălia din Donbas" în estul țării și că o "foarte mare parte din întreaga armată rusă este acum concentrată pe această ofensivă".

"Nu contează câte trupe vor trimite acolo, noi vom lupta. Ne vom apăra", a declarat el într-un mesaj video.

Șeful de stat major al lui Zelenskiy, Andriy Yermak, i-a asigurat pe ucraineni că forțele lor pot ține piept ofensivei în "a doua fază a războiului".

"Aveți încredere în armata noastră, este foarte puternică", a spus el.

Presa ucraineană a raportat o serie de explozii, unele puternice, de-a lungul liniei frontului în regiunea Donețk, bombardamente având loc în Marinka, Slaviansk și Kramatorsk.

Oficialii ucraineni și mass-media au declarat, de asemenea, că au fost auzite explozii în Harkov, în nord-estul Ucrainei, Mykolaiv, în sud, și Zaporizhzhia, în sud-est.

Sirenele de raid aerian au sunat, de asemenea, în principalele orașe din apropierea liniei frontului.

Reuters nu a putut verifica imediat aceste rapoarte.

Cel mai înalt oficial de securitate al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a declarat că forțele ruse au încercat să străpungă apărarea ucraineană "de-a lungul aproape întregii linii a frontului din regiunile Donețk, Luhansk și Harkov".

Alungată de forțele ucrainene din nord, Rusia și-a reorientat ofensiva terestră în cele două provincii estice cunoscute sub numele de Donbas, lansând în același timp lovituri de la distanță asupra altor ținte, inclusiv asupra capitalei Kiev.

Donbasul a fost punctul central al campaniei Rusiei de destabilizare a Ucrainei, începând din 2014, când Kremlinul a folosit persoane interpuse pentru a înființa două "republici populare" separatiste în fostul stat sovietic. De asemenea, aici se află o mare parte din bogăția industrială a Ucrainei, inclusiv cărbune și oțel.

Ministerul rus al Apărării a declarat că Rusia a lovit sute de obiective militare din Ucraina în cursul nopții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel