Publicitate
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Guvernului, este vorba despre:
* amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă
* acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public
* acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.
Noi măsuri de sprijin pentru populaţie, de la 1 iulie
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie, precizează sursa citată.
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală şi respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:
Guvernul dă bani pensionarilor și salariaților
*** diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, cu excepţia celor cu investiţiile, salariile, pensiile, asistenţa socială;
*** suspendarea angajărilor la stat;
*** creşterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei;
*** accelerarea absorbţiei fondurilor europene din cadrul programelor operaţionale şi al PNRR. În acest sens, coaliţia va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbţiei, precizează sursa citată.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a semnat, miercuri contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate.
Românii aflați în situație de risc PRIMESC cardurile sociale de 250 de lei
Câștigătorii achiziției directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo și UpRomania.
Livrarea cardurilor către beneficiari va fi efectuată de Compania Națională Poșta Română, potrivit unui comunicat de presă transmis de MIPE. Astfel, miercuri a fost semnată „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic”, între MIPE și reprezentanții Poștei.
„Banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde”, potrivit comunicatului citat.
3,1 milioane de persoane vor beneficia de ajutoare sociale
Este vorba despre pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.
Cine va beneficia:
- persoanele ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane);
- persoanele (copii și adulți), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane)
- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei. De
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
- familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
- persoanelor fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News