Norvegia introduce noi restricții anti-COVID. Teste obligatorii, chiar şi pentru cei complet vaccinaţi

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Călătorii în Norvegia sunt obligaţi să efectueze un test de coronavirus la sosirea în ţara, începând de vineri, indiferent dacă sunt vaccinați și prezintă un certificat verde.

 

Potrivit noilor măsuri, la punctele de trecere a frontierei cu staţii de testare, testele urmează a fi efectuate direct acolo, informează DPA, preluată de Agerpres. Pe de altă parte, în locațiile în care aceste staţii lipsesc, testul trebuie făcut în altă parte într-un interval de 24 de ore. De asemenea, în acest caz, un test rapid este suficient.

În plus, noile reguli se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi. Cu toate acestea, există excepţii pentru navetiştii de frontieră, personalul companiilor aeriene şi şoferii profesionişti.

Acestea nu sunt singurele măsuri adoptate recent de Norvegia, căci mai multe restricții anti-coronavirus au fost de asemenea înăsprite în țară, mai ales la nivel regional. "Este necesar să se ia măsuri mai stricte pentru a întârzia răspândirea variantei Omicron a coronavirusului", a explicat ministrul sănătăţii Ingvild Kjerkol.

Norvegia a trecut comparativ bine prin pandemie mult timp, dar din această toamnă numărul infecţiilor cu coronavirus în ţară a crescut brusc, scrie Agerpres.

 

Zeci de persoane, infectate cu tulpina Omicron după o petrecere de Crăciun, în Oslo

 

Cel puțin 50 de oameni din Oslo au fost infectați cu noua variantă de Covid, Omicron, după o petrecere de Crăciun care a avut loc într-un restaurant din oraș. Cu toate acestea, autoritățile au declarat că se așteaptă ca în realitate numărul cazurilor să fie mult mai mare, informează Standard.

La petrecere ar fi participat în jur de 120 de persoane, conform Daily Mail. Oficialii au declarat că 50 de persoane au avut teste PCR pozitive, însă este posibil ca încă 10 persoane să fie infectate cu noua tulpină, deși până acum nu se crede că vreuna este grav bolnavă. 

Acesta ar putea fi cel mai mare focar de infectare cu noua variantă. Din primele informații, se pare că o parte din participanți se întorseseră dintr-o călătorie de afaceri în Africa de Sud.

Cu toate acestea, conducerea companiei care a organizat petrecerea a insistat asupra faptului că numai angajații vaccinați au fost autorizați să participe la petrecere și că aceștia aveau nevoie de un rezultat negativ al testului în prealabil.  

Peste 71% din populația Norvegiei este complet vaccinată, mai mult decât 69% dintre britanici și 59% dintre americani care au făcut ambele vaccinuri.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel