Nota lui Marcel Ciolacu la bacalaureat a fost aflată: "Am rămas corigent o dată" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Marcel Ciolacu a declarat că nu vrea locul doi. Renumărarea voturilor tensionează scena politică / sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Ciolacu a declarat că nu vrea locul doi. Renumărarea voturilor tensionează scena politică / sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

S-a deslușit misterul notei de la bacalaureat luată de Marcel Ciolacu. 

Premierul Marcel Ciolacu a spus marți seară că media sa la examenul de Bacalaureat a fost 7,03.

Totodată, Ciolacu a povestit că a rămas corigent la Economie politică.

"Am fost întrebat ce notă am luat. Nu am ştiut. Acum 38 de ani. Nu mi-a trecut prin cap să mă uit ce notă am luat la Bac. (...) Am dat Bacalaureatul, am 7,03", a precizat Marcel Ciolacu.

El a spus că "l-a tras în jos" nota de la Fizică.

"Am dat şi treaptă, am luat treapta din prima. O singură dată am rămas corigent pe toamnă, era ceva cu Economie politică. M-a întrebat ce este Partidul Comunist Român. Ştiţi? Centrul vital al naţiunii noastre. (...) Am muncit de m-a luat strechea, de la 19 ani. Nu m-am cărat, o singură dată când am plecat la facultate cu soţia mi s-a dat tradiţionala oală cu sarmale să o car. Mergeam cu trenul. Tot drumul de la Buzău la Bucureşti au mirosit sarmalele alea de te lua de cap. Eu din acel moment nu am mai luat mâncare de la mama. (...) Am luat 9 la licenţă şi la master 8,66", a mai spus Ciolacu.

Ciolacu, pregătit pentru o negociere premier-președinte

Marcel Ciolacu a lăsat deschisă calea unor posibile negocieri în vederea unei susțineri la alegerile prezidențiale, primită din partea celor care n-ar intra în turul doi. Recent, s-a speculat că PSD și PNL ar putea merge în continuare în alianță, iar liberalii ar putea primi funcția de premier în cazul foarte posibil în care Nicolae Ciucă nu intră în turul doi al alegerilor prezidențiale, dar ar alege să-l susțină pe Ciolacu. Rămâne însă de văzut dacă restul liberalilor ar fi de acord cu o asemenea idee, în contextul în care odată cu apropierea alegerilor parlamentare si prezidențiale strategia a fost să lovească în PSD, deși în mod paradoxal se află împreună cu "roșii" la guvernare.


"PSD va face parte din viitoarea coaliţie de guvernare. Votul românului îl respecţi. Eu am spus că următorii ani pentru România sunt cei mai importanţi ani de dezvoltare. Eu îmi doresc ca în următorii ani să intrăm într-o logică de a depăşi ura. Politicul tradiţional are această abordare, de ură şi de a te duce la vot să votezi împotriva cuiva, nu pentru ce a făcut, nu pentru că s-a descurcat, nu pentru că a muncit. Să fii împotriva cuiva - lucru care ne-a dominat în toate alegerile prezidenţiale din ultimii 20 de ani. Am venit cu o explicaţie foarte clară că puterea, în perioada următoare, va trebui împărţită. Această împărţire o să o decidă românii. Eu în acest moment consider că PSD va ieşi primul în competiţia cu celelalte partide, dar asta nu înseamnă că automat PSD va da şi prim-ministrul", a explicat Ciolacu, într-o emisiune la România TV.

Marcel Ciolacu  a mai spus că automat PSD va fi la guvernare, iar "puterea trebuie împărţită".

"Mi-am asumat acest lucru în primul rând în faţa colegilor mei. Aşa gândesc, aşa cred că e corect pentru România. Am văzut când puterea a fost în mâna unui singur om, am văzut când un om a avut ambiţia să aibă 'guvernul său' unde s-a ajuns. (...) Am văzut şi unde duce această dorinţă de a conduce totul. Niciodată nu a dus într-o direcţie corectă şi bună. Eu sunt ferm convins - colegii mei au înţeles foarte bine mesajul, fiindcă şi eu şi ei dorim binele românilor şi al României", a susţinut acesta

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel