Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Constantin Şeicaru, fost lider de sindicat al poliţiştilor. El a fost condamnat la 9 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă.
Pedepse cu executare au primit şi poliţiştii Dorin Nine (6 ani şi 6 luni închisoare), Elisabeta Valentina Stancu (6 ani), Viorel Răzvan Lupu (4 ani), Mihai Patrik Alexandru Radu (3 ani şi 8 luni), Beatrice Alexandra Turcu (3 ani şi 8 luni), Cătălin Bogdan Nicu (3 ani şi 6 luni).
În acelaşi dosar, alţi doi poliţişti - Irina Gogoaşe şi Răzvan Ştefan Piticu - au primit pedepse cu suspendare.
Pe de altă parte, judecătorii au respins acţiunea civilă exercitată de familia unuia dintre tinerii torturaţi, dar i-au obligat pe poliţişti să plătească Ministerului de Interne daune morale de 45.000 lei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Conform actului de acuzare, pe data de 31 august 2020, în jurul orelor 01,00 - 01,30, agenţi de la Secţia 16, însoţiţi de trei jandarmi, au organizat un filtru în zona străzii Calea Şerban Vodă din Capitală, context în care au fost abordaţi de doi tineri, care le-au reproşat că nu poartă măşti de protecţie în plină pandemie de COVID-19.
În replică, unul dintre poliţişti i-a înjurat pe cei doi tineri, în timp ce alţi agenţi, fără să se legitimeze sau să le solicite datele sau documentele de identitate, i-au imobilizat la sol şi încătuşat.
Unul dintre tineri a fost introdus într-o dubă a poliţiei, unde a fost lovit de mai multe ori cu pumnii, după care a fost dus pe un câmp în zona străzii Drumul Dealul Armanului, în apropiere de Jilava, unde poliţiştii l-au bătut şi torturat.
Astfel, trei dintre poliţişti l-au scos din maşină, l-au întins pe pământ şi au început să-l lovească cu bastoanele şi picioarele, în timp ce două poliţiste şi un alt agent au asistat impasibili la violenţe.
"Mă loveau peste corp, în zona coastelor, a mâinilor, a degetelor de la mâini şi a picioarelor. Agenţii care mă loveau erau bărbaţi. Unul dintre poliţiştii cei tineri mi-a scos adidaşii, după care agenţii m-au lovit cu tomfele peste tălpi. Eu le ceream să înceteze, iar poliţistul mai în vârstă mi-a replicat că, dacă nu îmi cer scuze, nu se vor opri. Eu am întrebat atunci pentru ce să îmi cer scuze. Reţin că m-au întors şi pe burtă, continuând să mă lovească şi, la un moment dat, mi-au scos cătuşele. Pentru a se opri, mi-am cerut iertare de la poliţişti, obligat practic de aceştia", se arată în declaraţia dată de victimă în faţa procurorilor.
Polițiștii l-au umilit pe tânăr
După ce l-au bătut, unul dintre poliţişti ar fi urinat pe tânăr, spunându-i în acelaşi timp: "vezi, mă, ce poate să facă poliţia română?", potrivit anchetatorilor.
Un alt agent i-a luat victimei telefonul din buzunar şi l-a aruncat în vegetaţie, în apropierea unei căi ferate din zonă, după care i-a scos un pachet cu tutun, pe care i l-a vărsat peste faţă. Poliţiştii s-au urcat apoi în maşini şi au plecat, lăsându-l pe tânăr singur pe acel teren viran.
În paralel, celălalt tânăr avea şi el de suferit. Astfel, spun anchetatorii, după ce l-au încătuşat, poliţiştii l-au încuiat într-o autospecială, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, după care au pulverizat spray lacrimogen în habitaclul autoturismului. Ulterior, bărbatul a fost transportat fără vreo justificare legală în zona Zeţari din Bucureşti, unde a fost abandonat pe o stradă întunecată.
După ce a rămas o perioadă pe loc pentru a-şi reveni din efectul spray-ului lacrimogen, tânărul a încercat să se orienteze, pentru a-şi da seama unde se afla. A urmat liniile de tramvai şi a intrat într-un magazin pentru a întreba în ce direcţie este Şoseaua Giurgiului. Pe drum, l-a apelat în mod repetat pe prietenul său, care a răspuns într-un final şi care i-a povestit ce i se întâmplase. Totodată, acesta i-a explicat că tocmai datorită apelurilor primite din partea lui a reuşit să îşi găsească telefonul mobil, pe care un poliţist i-l aruncase într-o zonă cu vegetaţie.
Inițial, tânărul torturat nu a vrut să depună plângere
Cei doi tineri au reuşit să se întâlnească pe str. Drumul Găzarului şi să meargă acasă. Iniţial, tânărul torturat nu a vrut să formuleze plângere penală cu privire la cele întâmplate, însă în cele din urmă a fost convins de prietenul lui să apeleze numărul de urgenţă 112. De asemenea, pentru că se simţea rău în urma agresiunilor suferite cu o zi în urmă, el a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Procurorii susţin că, pentru a crea aparenţa unui comportament violent al victimelor şi a justifica astfel conduita agenţilor de poliţie, unul dintre poliţişti a aplicat sancţiuni contravenţionale celor doi tineri, atestând în mod nereal cu ocazia întocmirii proceselor-verbale de contravenţie că aceştia au fost depistaţi în timp ce tulburau ordinea şi liniştea publică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News