Noul director TAROM. Ministrul Transporturilor: El va FI

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Noul director general al TAROM va fi un om din domeniu, un om de meserie, care va ţine cu compania aeriană, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Potrivit acestuia, miercuri seara va fi ales un nou Consiliu de Administraţie la TAROM, din care vor face parte "oameni cu greutate din aviaţie, oameni care vor să salveze compania".

"Exact acum, în acest moment, se desfăşoară Adunarea Generală a Acţionarilor la TAROM şi vom avea un nou CA în seara asta. La ora 21:00 a început AGA. Vom avea oameni în Consiliul de Administraţie, oameni cu greutate din aviaţie: domnul Sorin Stoicescu, domnul George Rotaru, directorul de la Aeroclubul României. Oameni care vor să salveze TAROM, pentru că este foarte important ce vreau să vă spun în acest moment: din păcate, TAROM - eu am spus şi în primul mandat, a fost unul dintre obiectivele de suflet, că suntem români, este un simbol naţional pe care eu mi l-am asumat şi am spus că voi face tot ce îmi stă în putinţă să salvăm compania asta, vorbesc despre reducerea pierderilor - din păcate, acum trebuie să o salvăm, pentru că eu îmi amintesc când eram în 2017 ministru şi ştiţi că mă critica domnul Tudose (fostul premier Mihai Tudose - n. r.) vizavi de pierderile de la TAROM, deşi eu preluasem un program de zbor de la guvernul anterior - dar asta nu e o scuză - ştiţi că am adus cele două aeronave ca să unificăm, ştiţi că voiam să aduc la sfârşitul anului încă două aeronave de lung curier, să redeschid relaţiile...domnul Tudose, mie, în timpul mandatului meu, mi-a sugerat să îl aducem pe domnul Wolf la TAROM, că este o variantă. Eu nu am fost de acord să îl pun la TAROM şi l-a pus dânsul. După ce am plecat, nu ştiu ce s-a întâmplat. Mă rog, l-a pus, asta ştim cu toţii că l-a pus şi vedem unde a ajuns TAROM-ul", a afirmat Cuc, la TVR 1.

De la 80 de milioane de dolari, la 14 milioane


Şeful de la Transporturi a susţinut că atunci când a plecat de la minister TAROM avea în cont în jur de 80 de milioane de dolari, iar acum au rămas în jur de 14 milioane de dolari.

"Mare atenţie la ce vă spun acum! Săptămâna trecută, eram în birou cu un secretar de stat pe aviaţie, care poate să vă şi confirme, mă trezesc cu un membru din CA, care a fost revocat vineri, şi îmi spune: 'Păi, ştiţi că noi am vrut să facem treabă la TAROM, că pe mine m-a pus domnul Tudose să intru la TAROM în CA'. Deci, eu înţeleg că am avut un salvator la TAROM care s-a numit domnul Tudose, care a pus o echipă a dânsului şi am ajuns cu TAROM-ul - m-am uitat şi eu pe câteva cifre, aştept acum să-mi parvină raportul de la Corpul de Control al prim ministrului - când m-am uitat şi eu pe cifre, eu când am plecat de la TAROM, TAROM-ul avea în cont undeva la 80 de milioane de dolari. Acum are undeva la 14 milioane. Eu am avut o discuţie cu domnul Wolf, care mi-a spus că sunt pierderi la combustibili, sunt pierderi peste tot, toată lumea e vinovată, mai puţin el. Eu n-am nicio problemă, poate omul are dreptate. Dar, aşa cum domnul Tudose l-a girat pe domnul Wolf - şi am înţeles că a girat şi alţi membri din CA - unul dintre ei a venit şi mi-a spus mie şi domnului Titea - domnul Titea e secretar de stat şi vă poate confirma. Ei, de acum înainte intrăm noi cu oameni din aviaţie cum trebuie, ca să relansăm TAROM-ul, pentru că mă sună piloţii şi îmi spun: 'Domnul ministru, vă rugăm, faceţi ceva, interveniţi! Ei, am luat şi eu să văd ce a făcut CA-ul ăsta până acum de când a fost numit pe 109 şi am întrebat: 'Aveţi şi voi un program de performanţă, aveţi ceva depus!'. 'Da, că am depus drafturi', tot veneau să-mi explice cât au muncit, dar nimic concret. Nu am văzut restructurare, n-am văzut un program concret de relansare din punct de vedere comercial", a detaliat Răzvan Cuc.

Întrebat despre cuantumul indemnizaţiei membrilor CA, ministrul a spus că este undeva la 6.500 de lei net.

Noul director, un om din domeniu


De asemenea, ministrul a dat asigurări că noul director al TAROM va fi un om din domeniu, care "va ţine cu TAROM-ul".

"Noul director general de la TAROM va fi mâine...(...) va fi un om care va ţine cu TAROM-ul, este din domeniu. Dacă vi-l spun acum până mâine ştiţi ce se întâmplă? O să vedeţi că este un om de meserie. Eu vă spun atât: ce a fost până acum, a fost la TAROM epoca lui Tudose", a mai spus el.

Wolff Werner-Wilhelm a fost numit în funcţia de director general interimar al TAROM în 20 noiembrie 2017.

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

Compania deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 23 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel