Noutățile fiscale care intră în vigoare, n România, de azi, 1 ianuarie 2021 

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
bani_teanc
bani_teanc

Locațiile se majorează cu 20%, iar angajatorii nu vor mai datora taxe la stat pentru costurile cu telemunca și testarea epidemiologică a angajaților.

Din prima zi a noului an pot fi cumpărate și locuințe mai scumpe, cu TVA redus de 5%. Plafonul a fost majorat de la 450.000 de lei, cât este în prezent, la aproximativ 680.000 de lei, echivalentul a 140.000 de euro. Este vorba însă doar de locuințe finalizate. Românii care au încheiat un contract cu TVA 19%, dar recepția casei o fac în ianuarie ar trebui să beneficieze de o reducere de 14% a prețului total.

Au fost eliminate o serie de condiționări din lege legate de starea civilă și de numărul de locuințe cumpărate de o persoană fizică. Anterior lui 2019, cota redusă de TVA se aplica o singură dată. Ministrul muncii a anunțat și o majorare cu 20% a alocațiilor. În total, în 2021, alocațiile ar trebui să crească cu 40%, în contextul în care Guvernul a decis o creștere etapizată a alocațiilor și nu o dublare așa cum a votat Parlamentul.

Din 2021 intră în vigoare și noile modificări ale Legii adopției. Un ajutor financiar între 600 și 900 lei pentru cei care adoptă copii cu vârstă mai mare, cu handicap ori care fac parte dintr-un grup de frați. Legea prevede trei situații posibile, nu trei condiții cumulative. În 2021, angajatorii NU vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru sumele acordate angajaților care desfășoară telemuncă. De asemenea, vor fi exceptate de la impozitul pe venit și contribuții costurile suportate de angajatori cu testarea epidemiologică ori vaccinarea angajaților împotriva COVID-19.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel