Djokovic vrea să participe la turneele ATP de categoria Masters 1.000 de la Indian Wells (California) şi Miami (Florida), programate în această primăvară, a anunţat fratele său, Djordje, conform agenţiei sârbe de presă Tanjug, citată de EFE.
"Este nevoie de un permis special, deoarece Statele Unite nu permit încă intrarea celor nevaccinaţi, ceea ce este încredibil, pentru că întreaga lume este deschisă şi se organizează evenimente sportive în întreaga lume, cu sportivi vaccinaţi şi nevaccinaţi", a declarat Djordje Djokovic.
Acesta a explicat că fratele său a depus toată documentaţia necesară, împreună cu cererea corespunzătoare, iar directorii de la Indian Wells şi Miami şi-au exprimat opinia că liderul clasamentului ATP ar trebui să participe şi îşi doresc să fie prezent la competiţiile lor.
Novak Djokovic speră să afle decizia autorităţilor americane în câteva zile şi este pozitiv în acest sens, a mai spus fratele său.
Pentru că nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, Djokovic nu a putut intra anul trecut în Statele Unite şi a ratat astfel turneele de la Indian Wells şi Miami, precum şi US Open, singurul turneu de Mare Şlem de pe continentul american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News