Număr RECORD de ROMÂNI în Marea Britanie. Ce drepturi vor avea după Brexit

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Numărul de cetățeni români care trăiesc în Regatul Unit a atins un nou record: 457.000, potrivit datelor oficiale oferite de Oficiul Național de Statistică (ONS) de la Londra. Președintele Klaus Iohannis a asigurat, miercuri, că niciun român nu trebuie să aibă emoții în ceea ce privește statutul pe care îl va avea după Brexit.

Datele publicate joi de Oficiul Național de Statistică (ONS) acoperă media estimată a populațiilor de o anumită naționalitate pe perioada de un an, 1 iulie 2018 - 30 iunie 2019. Față de perioada de anterioară, 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018, numărul cetățenilor români a crescut cu 10,1% de la 415 mii, iar numărul celor din Londra cu un procent similar, de la 148 mii.

La ora actuală, cetățenii români sunt pe locul 2 în Regatul Unit după polonezi - 902 mii, dar înaintea cetățenilor Indiei - 351 mii, Republicii Irlanda - 322 mii și Italiei - 297 mii, scrie RFI.

La Londra cetățenii români sunt în continuare cei mai numeroși străini, urmați de cetățenii Poloniei - 147 mii, Italiei - 138 mii, Indiei - 131 mii și Franței - 101 mii.

 

Românii - locul 2 după polonezi

 

Următoarele mari concentrări de cetățeni români sunt în West Midlands - 58 de mii (locul 2), Estul Angliei - 49 de mii (locul 2), Sud Estul Angliei - 47 de mii (locul 2), East Midlands - 42 mii (locul 2), Yorkshire and Humber - 22 mii (locul 3), Sud Vestul Angliei - 20 mii (locul 2), Scoția - 17 mii (locul 2), Nord Estul Angliei - 5 mii (locul 3).

Marea majoritate a cetățenilor români locuiesc în Anglia - 433 de mii (locul 2 după cetățenii Poloniei - 756 mii).

În ceea ce privește locul nașterii, dintre cei 457 mii de cetățeni români, 434 mii sunt născuți în România, iar 18 mii dețin cetățeni britanică.

Acest număr record de cetățeni români se înregstrează pe fondul scăderii drastice a migrației nete din țările UE, 48000 în anul încheiat la 30 iunie 2019, cel mai jos nivel din 2003.

La turul al doilea al recentelor alegeri prezidențiale au votat în Regatul Unit peste 170 de mii de alegători dintre care peste 72 mii la Londra.

Comunitatea românilor din Marea Britanie este a patra din Uniunea Europeană după cele din Italia - 1,2 milioane, Germania - 696 mii și Spania - 622 mii (estimări pentru 2018).

 

Fără emoții după Brexit, asigură Iohannis

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, că niciun român nu trebuie să aibă emoții în ce privește statutul pe care îl va avea după Brexit.

Președintele a mai spus că românii din Regatul Unit nu vor fi afectați de un Brexit fără acord.

„În cazul mai puțin probabil, dar nu poate fi exclus, al unui Brexit fără Acord, vom fi în situația de a negocia aceste drepturi într-un cadru bilateral. Și în această situație suntem bine pregătiți. Eu am avut discuții aprofundate, detaliate cu prim-miniștrii britanici, și cu doamna May, și cu actualul prim-ministru, și am constat că există o dorință reciprocă de a proteja drepturile cetățenilor în bilateral și, în acest sens, nu am nicio emoție că vom ajunge foarte rapid la un Acord convenabil și care îi va proteja bine pe românii din Mare Britanie", a asigurat Iohannis.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel