Astfel, față de ultima raportare, se înregistrează o ușoară scădere a numărului de infectări, gradul de pozitivare situându-se în jurul procentului de 5%.
Până astăzi, 15 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
32.334 pacienți au fost declarați vindecați și 7.814 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În intervalul 14.08.2020 (10:00) – 15.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 50 de decese (30 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea,Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.309. Dintre acestea, 473 sunt internate la ATI.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News