Traficul pe Aeroportul Henri Coandă de derulează normal, vineri, însă la orele prânzului, între orele 14.00 - 15.30 s-au înregistrat aglomerări punctuale, după ce au aterizat două curse suplimentare.
Pe de altă parte, reprezentanții Aeroportului spun că aglomerația s-a format și pentru că au fost pasageri nemulțumiți de noile restricții care au avut un comportament recalcitrant față de personalul autorităților cu atribuții de control al documentelor de intrare în țară.
„Situația a fost ținută sub control cu ajutorul personalului CN Aeroporturi București, jandarmilor și ai Poliției de Frontieră”, arată sursa citată.
Reprezentanții Aeroportului Otopeni spun că este posibil ca astfel de aglomerări punctuale să apară în continuare.
„Pentru reducerea aglomerației prin mărirea vitezei de procesare la controlul DSP, a fost dublat numărul de medici DSP de pe fluxul de intrare. De asemenea, pentru mai buna informare a pasagerilor și pentru păstrarea ordinii publice, a fost suplimentat până la dublare și numărul de angajați ai altor instituții, inclusiv ai CNAB. Este posibil ca, urmare a noilor restricții de intrare în țară coroborat cu o creștere a numărului de pasageri care intră în țară, să se înregistreza aglomerări și în perioada următoare”, arată CNAB.
CN Aeroporturi București face apel la toți pasagerii să se informeze din timp asupra condițiilor de intrare în țară și să ia toate măsurile necesare pentru respectarea acestora, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News