O agenţie europeană împotriva spălării banilor ar putea fi înființată la nivelul UE. Vicepreședinte: Infractorii să nu-și umple buzunarele cu câștiguri ilicite

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
comisia_eruropeana
comisia_eruropeana

Comisia Europeană (CE) a prezentat marți un pachet de propuneri legislative menite să consolideze normele UE privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Acesta prevede și înființarea unei autorități în acest sens.

Potrivit unui comunicat al CE, scopul pachetului legislativ propus este să asigure o mai bună detectare a tranzacțiilor și a activităților suspecte, precum și eliminarea lacunele exploatate de infractori în vederea spălării produselor activităților ilicite sau a finanțării activităților teroriste prin intermediul sistemului financiar. „Măsurile adoptate astăzi consolidează în mod semnificativ cadrul existent al UE, ținând seama de provocările noi și emergente legate de inovarea tehnologică. Printre acestea se numără monedele virtuale, creșterea gradului de integrare a fluxurilor financiare de pe piața unică și caracterul global al organizațiilor teroriste. Aceste propuneri vor contribui la crearea unui cadru mult mai coerent, astfel încât operatorii care fac obiectul normelor privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (CSB/CFT), în special cei care desfășoară activități transfrontaliere, să-și poată îndeplini cu o mai mare ușurință sarcinile legate de respectarea normelor CSB/CFT”, se arată în comunicat.

Pachetul propus include un regulament de instituire a unei noi autorități de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, un regulament privind CSB/CFT, o nouă directivă privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului și revizuirea Regulamentului din 2015 privind transferurile de fonduri, menită să permită urmărirea transferurilor de criptoactive.

 

Măsuri îndrăznețe, menite să preîntâmpine spălarea banilor

 

Potrivit CE, noua autoritate de combatere a spălării banilor la nivelul UE (AMLA) va fi autoritatea centrală care va coordona autoritățile naționale pentru a se asigura că sectorul privat aplică în mod corect și consecvent normele UE. De asemenea, AMLA va ajuta unitățile de informații financiare să își amelioreze capacitatea de analiză a fluxurilor ilicite și să transforme informațiile financiare într-o sursă esențială pentru agențiile de aplicare a legii. 

„Și un singur nou scandal de spălare a banilor este prea mult și trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că nu facem încă tot ce poate fi făcut pentru a elimina lacunele din sistemul nostru financiar. În ultimii ani am făcut progrese considerabile, iar normele UE privind combaterea spălării banilor se numără în prezent printre cele mai stricte la nivel mondial. Acum, mai rămâne ca aceste norme să fie aplicate în mod consecvent și supravegheate îndeaproape, dovedindu-se necruțătoare acolo unde este cazul. De aceea, astăzi luăm aceste măsuri îndrăznețe menite să preîntâmpine spălarea banilor și să nu-i lase pe infractori să își umple buzunarele cu câștiguri ilicite”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel