Publicitate
Angajata a fost suspendată din activitatea de dispecer la serviciul 112, însă ea își va continua activitatea în cadrul SAJ. În funcție de rezultatele cercetării disciplinare, conducerea serviciului ar putea dispune și alte măsuri, inclusiv desfacerea contractului de muncă.
Angajata Serviciului de Ambulanță Galați este acuzată că a răspuns necuviincios la 112 unei femei care a sunat pentru a anunța dispariția unei fete de 16 ani. Incidentul a avut loc pe 2 iulie. O femeie, asistent maternal, a sunat la 112 pentru a anunța că fata de 16 ani pe care o avea în îngrijire a dispărut în timpul unei plimbări.
Fata este pacient la neuropsihologie pediatrică și recent revenise de la spital. Apelul de urgență a fost direcționat către Serviciul de Ambulanță și nu către Poliție.
Reprezentanții instituției au început o anchetă pentru a stabili dacă operatoarea telefonică s-a comportat corespunzător. Ancheta vizează doar comportamentul persoanei de la dispecerat, din punct de vedere medical nu a greșit cu nimic, au anunțat cei de la Ambulanță.
Fata dispărută. Angajata de la 112: "Dacă e fugită, unde s-o caute Poliția?"
Angajata Serviciului de Ambulanță Galați i-ar fi spus unei femei că Poliția nu are unde să-i caute fata „dacă e fugită și n-o vede nimeni”. Femeia sunase pentru a anunța dispariția unei fete de 16 ani.
Dispecerul i-ar fi spus femeii care își căuta fata că „Poliția nu este pe fir. Dar nici Poliția nu aleargă după ea. Dacă ea este fugită și n-o vede nimeni, unde s-o caute Poliția, doamnă?”. Mai mult, dispecerul i-ar fi spus femeii și că „dacă i-ați pierdut urma, doamnă, când o găsiți, este liniștită și vrea să meargă la spital, reveniți la 112. Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul”, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News