Adelina a sosit în Italia în 2010, după ce și-a pierdut locul de muncă din Baia Mare. Nevoită șă își întrețină copilul, aceasta s-a stabilit în Chieti, la îndemnul și cu ajutorul unei rude. Aici și-a găsit repede un loc de muncă, însă deși mereu a fost o femeie muncitoare și cinstită, realitatea a fost una dificilă, cu condiții de muncă precare și provocări de adaptare culturală.
"Am ajuns în Italia în 2010, inițial în Chieti, unde m-am alăturat unei verișoare, iar apoi, datorită unui prieten, am găsit un loc de muncă ca îngrijitoare în Pescara. M-am dus acolo pentru că acolo aș fi câștigat mai mulți bani, dar a fost o perioadă foarte dificilă.”, explică românca.
Vorbind despre primele ei luni în țară, Adelina recunoaște că a fost o perioadă foarte grea:
„Doamna pentru care lucram mă certa dacă mâncam un fruct sau dacă mă opream câteva minute în fața televizorului. Am stat acolo timp de opt luni, pentru că nu aveam ce face, îmi trebuiau bani. Nu știam să vorbesc italiană, nu știam zona. M-am dus să iau apă de la fântână, dar nu mi-a fost frică, pentru că sunt o femeie de la țară, o muncitoare harnică.", spune Adelina.
Românca și-a sacrificat viața pentru a-și întreține familia
Înainte de a se angaja ca badantă în Italia, Adelina a lucrat ca bucătăreasă în România. Cu toate acestea, după ce a fost concediată din cauza unor probleme ale companiei, a rămas fără loc de muncă și a trebuit să caute alternative pentru a-și întreține familia. Decizia de a pleca din țară a fost influențată de nevoia de a-i asigura un viitor bun fiului ei.
Plecarea din țară pentru a munci în străinătate nu este ceva neobișnuit pentru mulți români. Adelina descrie acest fenomen ca fiind un act de disperare pentru mulți, o alegere făcută de nevoie, nu de plăcere. Într-o scrisoare deschisă către cei de acasă, Adelina subliniază că plecarea din țară nu este o alegere ușoară, dar este adesea singura opțiune pentru a asigura un trai decent pentru cei dragi.
"Am vrut ca fiul meu să își continue studiile și mi-a fost greu să găsesc un alt loc de muncă în țară, deși am căutat mult. Dar nu s-a mai putut, aveam nevoie de bani. În țara mea este destul de obișnuit ca oamenii să plece pentru a-și întreține familia. Plecăm din disperare, pentru că nu avem altă opțiune. Nu știi ce vei găsi, nu cunoști limba, dar o faci oricum. Nu există altă opțiune.
Se trăia mai bine în timpul comunismului. Toată lumea avea un loc de muncă, nimeni nu stătea pe străzi fără să facă nimic. Nu era multă mâncare, doar ce puteai să iei cu biletele: un litru de ulei pe lună, două pâini pe zi, un salam.", spune cu tristețe Adelina.
„Acum mă întorc să am grijă de mama, am petrecut o viață întreagă având grijă de alții"
După mai bine de 10 ani de muncă în Italia, Adelina nu uită niciodată de rădăcinile ei și de responsabilitățile față de familia din România. Ea recunoaște că, în cele din urmă, va trebui să se întoarcă acasă pentru a avea grijă de mama ei, după o viață dedicată îngrijirii altora. Pentru Adelina, munca în străinătate a fost o necesitate temporară, dar dragostea și datoria față de familia ei rămân constante.
"Acum mă simt foarte bine aici, e ca și cum aș fi cu familia mea, după atâția ani. Fiicele bătrânei cu care stau de 7 ani sunt ca surorile mele. Locuiesc în alte orașe, vin să ne viziteze din când în când. Au încredere în mine, mă descurc cu totul și nu există probleme cu doamna, chiar dacă se simte din ce în ce mai rău.
În cele din urmă, însă, mă voi întoarce acasă pentru a avea grijă de mama mea. Trebuie să mă întorc pentru ea. Am petrecut o viață întreagă având grijă de alții. ", încheie românca declarațiile pentru AESDomicilio.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
