EXCLUSIV  O britanică stabilită în România de 21 de ani spune de ce a renunțat la viața în vest: "Acolo nu ai libertate personală. Toate acțiunile sunt controlate"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Delia Burnham, despre viața în România (Foto: captură Youtube)
Delia Burnham, despre viața în România (Foto: captură Youtube)

Delia Burnham, o britanică stabilită în România de peste două decenii, a povestit în cadrul emisiunii "Departe de România", moderată de jurnalistul Gabriel Nuță-Stoica, despre prima sa impresie la sosirea în București, motivele pentru care a ales să rămână și despre impresiile prietenilor săi. 

Delia Burnham își amintește perfect ziua în care a ajuns pentru prima dată în Gara de Nord și spune că, încă de la început, s-a simțit în siguranță și bine primită.  

"Am venit prima dată în România, pentru 10 zile, în 2002. Mi-a plăcut! Îmi aduc aminte... Era o profesoară mai conservatoare cu care lucram, o austriacă. I-am zis că mă duc în România și mi-a răspuns: ‘Romania? But this is so difficult’. Adică e periculos acolo.

Când am ajuns în București și am văzut cum e lumea pe aici și cum mă simțeam, am râs. Am zis: ‘Ce-i asta?’ Oamenii chiar nu aveau habar cum e aici și aveau tot felul de preconcepții absurde despre România.

Eu m-am simțit complet în siguranță și mi-a plăcut ce am văzut. A fost fix ce trebuia! Nu știu, m-am simțit foarte relaxată, bine primită aici. Îmi plăcea.

Nu a fost deloc cum își imaginau unii. Prietenii mei care fuseseră aici îmi spuseseră că le-a plăcut foarte mult, iar eu rezonam cu asta. De aceea am venit și, într-adevăr, am găsit aici ce îmi plăcea mie. Era altfel. Mai viu. Mai multă viață. Oamenii erau mai veseli, mai degajați. Asta căutam eu.”

Ea spune că a găsit în România un loc diferit față de Marea Britanie, mai „viu”, mai cald, cu oameni mai veseli și mai degajați.  

"În România, fluxul natural al vieții încă există"

 

Moderatorul Gabriel Nuță-Stoica a punctat faptul că, în 2002, România nu era încă parte a Uniunii Europene, iar Bucureștiul era un oraș în care maidanezii erau o prezență obișnuită pe străzi.  

"Ce am văzut eu în România este că fluxul natural al vieții încă curge. În alte părți, totul este atât de controlat de stat, de niște reguli artificiale.

Aici, viața se manifestă natural. Sigur, îți dai seama că e nevoie de reguli într-o societate, de gestionare și organizare, dar nu prea mult. Dacă e prea mult control, îți ia din libertatea personală.

Pentru cine a locuit în Europa de Vest, în State, în Canada sau în astfel de locuri, știe foarte bine ce spun. Acolo nu poți să te miști fără să fii filmat, toate acțiunile tale sunt controlate, sunt foarte multe lucruri interzise, uneori complet absurd.

În România nici vorbă! Și spun asta ca pe un lucru pozitiv, sincer. Pentru asta am și rămas aici. România este un loc unde libertatea este prețuită. Și cred că din ce în ce mai mulți oameni resimt asta în alte părți ale lumii. S-au săturat să fie supravegheați, controlați, să li se spună ce să facă, când să facă, ce să nu facă. Aici, simți că ai mai multă libertate", a adăugat ea.

Prietenii și familia Deliei au fost impresionați de România  

 

Întrebată dacă și prietenii sau familia ei au simțit același lucru, Delia a confirmat că toți cei care au vizitat România au fost plăcut surprinși.  

„Toți simt la fel. Da, le-a plăcut, dar nu suficient cât să se mute aici. Fratele meu cred că a fost cel mai impresionat dintre toți. Soția lui este din Armenia și, când a venit prima oară aici, a spus că România seamănă puțin cu Armenia. În sensul de vibrație, de căldura oamenilor, de natură.

Lui i-a plăcut. Tatăl meu nu a ajuns aici, pentru că era deja prea în vârstă ca să călătorească atât de departe.

Mama, în schimb, a fost de mai multe ori, inclusiv anul trecut, când și-a întâlnit nepotul pentru prima oară. Eu nu am mai fost în Marea Britanie de mulți ani și nu îmi pare rău. Nu regret", a mai spus Delia Burnham.

Urmărește emisiunea integrală

Youtube video image
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel