O copilă de 12 ani a dispărut după ce a plecat de la școală, în Petroșani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

O elevă de clasa a VI-a de la o școală din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, a fost dată în urmărire națională, după ce, luni, a plecat de la cursuri şi nu a mai ajuns acasă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, fata de 12 ani ar fi plecat luni de la școală, lipsind la ultima oră, dar nu a ajuns acasă. Părinții acesteia au anunțat dispariția.

„Luni în jurul orei 22.36, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie din Petroșani cu privire la faptul că fiica sa, Bacia Simona-Gina, în vârstă de 12 ani, a plecat în jurul orei 12.00, de la ultima oră de curs și nu a mai revenit la domiciliu. În urma sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale. Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării celei în cauză. Minora este elevă la o şcoală din municipiul Petroșani", a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, potrivit Mediafax.

Cei care pot să ofere informaţii utile anchetei sunt sfătuiți să meargă la Poliție sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel