O româncă de profesie medic generalist a renunțat la România pentru a trata pacienții unui oraș mic din Franța. Presa locală o descrie pe româncă ca fiind o speranță împotriva lipsei masive de personal medical în regiunea rurală Pays fort Sancerrois Val de Loire.
Comuna Pays fort Sancerrois Val de Loire și-a unit forțele cu o firmă de recrutare la sfârșitul anului 2022, având ca obiectiv găsirea a trei medici pentru a rezolva problema deșertului medical în zonele rurale. Românca Denisa Brabete este primul medic care se alătură acestui demers.
Autoritățile din uniunea comunală Pays fort Sancerrois Val de Loire (o uniune de comune din zona Centre-Val de Loire, n.r.) au apelat la o firmă de recrutare la sfârșitul anului 2022, având ca obiectiv găsirea a trei medici pentru a rezolva problema lipsei personalului medical din zonele rurale.
Medicul a ales Franța, în detrimentul Germaniei și Marii Britanii
Pentru Denisa Brabete, această schimbare reprezintă o „mare schimbare” față de experiența sa anterioară în București. Cu entuziasmul său, ea s-a mutat în Léré, o localitate cu aproximativ 1.000 de locuitori, renunțând la viața agitată cu aproape două milioane de locuitori din București. Alegerea Franței în locul Germaniei sau Marii Britanii a fost determinată de dragostea la prima vedere pentru regiunea Cher, descoperită în urmă cu un an.
"Este o mare schimbare pentru mine, comparativ cu experiența mea anterioară în București. "Consider că am cadrul potrivit aici pentru a mă concentra asupra pacienților (..) Alegerea Franței în locul Germaniei sau Marii Britanii a fost determinată de dragostea la prima vedere pentru regiunea Cher, descoperită cu puțin peste un an.", a declarat doctorul.
Dr. Brabete nu este singurul medic român din echipă. În aprilie, un alt medic generalist român se va stabili la Vailly-sur-Sauldre, iar căutările pentru un al treilea medic continuă în Veaugues.
Consultațiile medicului Brabete vor începe la centrul de sănătate începând cu 11 martie, iar programările pot fi făcute la secretariat de luni până vineri între orele 14:00 și 17:30 la numărul 02 48 72 50 60, mai scrie sursa citată.
-------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News