O familie venită din Italia, izolată preventiv la Întorsura Buzăului

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

O familie venită săptămâna trecută din Italia a fost izolată într-o locuinţă din oraşul Întorsura Buzăului, deşi nu prezintă simptome de boală, măsura fiind luată preventiv, în contextul măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu coronavirus.

Prefectul judeţului Covasna, Iulian Constantin Todor, a precizat, luni, că este vorba despre trei persoane, părinţii şi un copil, care au venit cu avionul în România pe 20 februarie.

El a mai menţionat că nu există motive de panică, situaţia fiind sub control.

„Cele trei persoane nu prezintă simptome de boală, dar, pentru siguranţă, o echipă de la Direcţia de Sănătate Publică a plecat spre Întorsura Buzăului pentru a face testele minime care se impun”, a declarat Iulian Constantin Todor.

 

Ştefan Platon a declarat că foarte mulţi localnici lucrează în Italia 

 

Potrivit acestuia, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, reunit în cursul serii de duminică, a stabilit un plan de măsuri pentru a se acţiona cu promptitudine în cazul apariţiei oricărei suspiciuni la nivelul judeţului, printre altele fiindu-le solicitate autorităţilor locale să găsească spaţii corespunzătoare de carantină în eventualitatea în care vor apărea persoane infectate cu noul coronavirus.

Viceprimarul oraşului Întorsura Buzăului, Ştefan Platon, a declarat că foarte mulţi localnici lucrează în Italia, dar majoritatea trăiesc în partea sudică a peninsulei, care nu este afectată de noul coronavirus.

Acesta a îndemnat oamenii să reacţioneze cu calm şi responsabilitate, să nu dea crezare zvonurilor şi să se documenteze din surse oficiale şi credibile, să respecte recomandările făcute de autorităţi.

„La solicitarea Prefecturii Covasna, adresată tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, am identificat şi noi câteva spaţii de carantină, dacă va fi cazul. Avem două cămine culturale care au camere bine întreţinute, o sală de sport unde sunt nişte birouri care ar putea fi folosite în acest scop şi o fostă cantina transformată în motel (...) Le recomandăm oamenilor să nu intre în panică”, a spus Ştefan Platon.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel