Totul s-a petrecut pe un zbor din municipalitatea Chongqing, situată în sud-vestul Chinei, iar incidentul a provocat o întârziere semnificativă și a declanșat dezbateri aprinse pe rețelele de socializare, conform presei străine.
Femeia, al cărei nume nu a fost făcut public, a insistat să păstreze geanta Louis Vuitton lângă ea, pe scaun, în timpul decolării. Aceasta a refuzat categoric să o depoziteze sub scaunul din față sau în compartimentul de deasupra, conform regulilor impuse de compania aeriană pentru siguranța pasagerilor.
Incidentul a fost filmat de o altă pasageră, care ulterior a distribuit înregistrarea pe platforma de socializare Douyin. În videoclip se observă cum însoțitorii de zbor discută în repetate rânduri cu femeia, încercând să o convingă să respecte regulile de siguranță. Cu toate acestea, pasagera a refuzat în mod constant, ceea ce a forțat echipajul să întoarcă avionul la poarta de îmbarcare pentru a o scoate din aeronavă.
Femeia a intârziat decolarea cu aproximativ o oră
Această întorsătură de situație a dus la o întârziere de aproximativ o oră, ceea ce a provocat frustrări în rândul celorlalți pasageri, precum și perturbarea altor zboruri programate. Înregistrarea video a surprins momentul în care femeia este escortată afară din avion, fiind întâmpinată de aplauzele celorlalți pasageri, care au perceput acest gest ca o eliberare a tensiunii create.
Reacțiile pe rețelele de socializare nu au întârziat să apară, videoclipul devenind rapid viral și stârnind o varietate de opinii. Unii utilizatori au fost de părere că echipajul de zbor ar fi trebuit să găsească o soluție mai puțin drastică pentru a rezolva situația.
„Însoțitorul de zbor i-ar fi putut oferi o geantă în care să își pună poșeta. Este cu adevărat necesar să pierdem o oră și să o dăm afară din avion?”, a scris un utilizator pe Douyin.
Pe de altă parte, mulți alții au susținut acțiunea echipajului, subliniind importanța respectării regulilor de siguranță la bordul unui avion.
„Însoțitoarea de zbor nu a insistat degeaba asupra regulii. Femeia ar trebui să pună mai mult preț pe siguranța ei și a celorlalți pasageri decât pe geantă”, a comentat un alt utilizator.
Incidentul aduce în prim-plan importanța respectării normelor de siguranță în aviație, chiar și în fața unor dorințe personale sau a unor articole de lux. Deși pentru unii poate părea un gest exagerat, acțiunea echipajului a fost necesară pentru a asigura siguranța tuturor pasagerilor de la bord.
Acest eveniment nu este unicul în ceea ce privește comportamentul neadecvat al pasagerilor în timpul zborurilor. Anul trecut, un alt incident a atras atenția publicului, când pasagerii unui zbor de la New Jersey la Atlanta au votat dacă să scoată o femeie după ce aceasta a început să se certe cu un alt călător.
---------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News