O femeie acuză Ryanair de discriminare, după ce a fost taxată pentru bagaj, în timp ce o tânără „frumoasă” a fost lăsată să treacă gratuit

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Ryanair va rambursa costurile suplimentare de check-in. Peste 100.000 de clienți ar putea beneficia de compensații
Ryanair va rambursa costurile suplimentare de check-in. Peste 100.000 de clienți ar putea beneficia de compensații

O femeie în vârstă de 63 de ani, Maxine Haughian, a declanșat un val de critici la adresa companiei aeriene Ryanair, după ce a afirmat că a fost forțată să plătească o taxă suplimentară pentru valiza sa de mână, în timp ce o pasageră mai tânără și atrăgătoare a fost lăsată să se îmbarce fără să plătească pentru bagajul supradimensionat. 

Maxine, o bunică cu 11 nepoți din York, a povestit cum personalul Ryanair i-a măsurat bagajul de mână în timpul procesului de îmbarcare și a fost obligată să plătească o taxă în plus. Chiar dacă plătise deja 25 de lire sterline pentru îmbarcare prioritară și era convinsă că bagajul său va trece fără probleme, deoarece a mai călătorit de multe ori cu aceeași geantă, valiza ei a ieșit cu aproximativ 2 cm din raftul de ghidare.

„Am fost informată că trebuie să plătesc încă 75 de lire sterline pentru a putea lua valiza cu mine la bord”, a declarat Maxine.

„Am fost șocată, mai ales că geanta mea s-a potrivit aproape perfect. Nu credeam că acei 2 cm ar fi o problemă”, mai psune ea.

 

Discriminare pe baza aspectului fizic

 

În timp ce aștepta să se îmbarce, Maxine a observat că alți pasageri, în special fete tinere și frumoase, treceau fără să fie supuse aceluiași tratament. Ea a susținut că a văzut persoane cu bagaje similare care nu erau oprite de personalul Ryanair și care nu au fost taxate pentru depășirea dimensiunilor admise.

„Am fost furioasă, dar am devenit și mai supărată când am văzut că oamenii erau lăsați să treacă fără probleme, deși valizele lor erau evident mai mari decât ale mele”, a declarat Maxine.

Ea a mers mai departe, fotografiind o tânără „frumoasă”, care, potrivit afirmațiilor ei, a fost lăsată să se îmbarce fără să plătească pentru o geantă supradimensionată. Maxine a susținut că singura diferență între ea și ceilalți pasageri era vârsta și aspectul fizic.

„Nu sunt la fel de tânără sau atrăgătoare ca acești pasageri, și asta cred că a influențat modul în care am fost tratată”, a afirmat ea.

 

Intervenția decisivă

 

Maxine a încercat să discute situația cu personalul de la poarta de îmbarcare, arătând fotografia pe care o făcuse cu tânăra care nu fusese taxată. În cele din urmă, după ce a prezentat dovada și și-a exprimat nemulțumirea, personalul a decis să o lase să urce în avion fără să plătească taxa suplimentară de 75 de lire sterline.

„Deși am fost lăsată să mă îmbarc fără să plătesc taxa, situația m-a făcut să mă simt și mai convinsă că am fost tratată nedrept”, a spus Maxine. „Nu a fost o problemă legată de geanta mea, ci mai degrabă de cum arăt”.

 

Critici dure la adresa Ryanair

 

După incident, Maxine a postat pe rețelele de socializare, criticând compania aeriană și exprimându-și frustrarea față de modul în care a fost tratată. Ea a subliniat că a folosit aceeași valiză de mai multe ori în călătoriile sale cu Ryanair, fără a întâmpina vreodată astfel de probleme. „Geanta mea a fost folosită timp de aproape zece ani și întotdeauna s-a încadrat în dimensiunile admise. Totuși, în acest caz, personalul a considerat că acei 2 cm în plus erau suficienți pentru a mă taxa”.

Maxine a sugerat că acest incident reflectă o practică mai amplă a companiei Ryanair de a taxa selectiv pasagerii, bazându-se pe factori precum vârsta sau aspectul fizic. „Cred că totul este doar o modalitate de a face bani. Poate că, fiind mai în vârstă, au crezut că voi plăti fără să pun întrebări”.

Ryanair nu a oferit încă o declarație oficială cu privire la acuzațiile aduse de Maxine Haughian, însă incidentul a generat o dezbatere online cu privire la politicile companiei aeriene și la modul în care acestea sunt aplicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel