După cum a relatat cotidianul local „Il Secolo XIX”, jumătate din bani au fost deja transferați de banca ei, deoarece titulara a autorizat debitul. Acest lucru a supărat-o atât de tare pe bătrâna de 88 de ani, încât a trebuit să fie internată la secția de terapie intensivă a Spitalului Sanremo.
De altfel, pensionara ar fi trebuit să plătească doar 65 de euro pentru perioada august-octombrie. Se presupune că eroarea a apărut din cauza unui contor defect sau a unei erori de citire. Furnizorul de apă Iren și-a cerut scuze familiei și a returnat suma. Familia cere acum o anchetă în acest caz, a informat presa locală.
În același timp, un alt bătrân din Italia a găsit 10 000 euro într-o pădure și s-a dus cu banii la poliție.
Un bătrân a găsit 10 000 euro într-o pădure și a dus banii la poliție, care i-a confiscat
Poliția din Sondrio investighează descoperirea misterioasă a unui plic cu 10 mii de euro într-o pădure din apropierea orașului.
În după-amiaza zilei de 25 decembrie, un bătrân rezident din Valtellina s-a prezentat la sediul de poliție din Sondrio și a predat un plic de celofan găsit cu puțin timp înainte pe o potecă între orașele Triasso și Triangia.
După primele cercetări ale Poliției Științifice, banii au fost confiscați. Bancnotele fuseseră ambalate într-un plic sigilat termic și probabil îngropate.Cercetările privind proveniența banilor sunt încă în desfășurare, astfel că bătrânul cel mai probabil nu va mai primi banii găsiți, relatează Corriere.
Poliția este încă foarte sceptică cu privire la modul în care bătrânul a reușit să găsească acei bani îngropați, astfel că în acest moment toate variantele sunt pe masă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News