Femeia de 35 de ani din Mehedinți ar fi făcut așa cu ultimii doi bebeluși pe care i-a născut. Pentru femeie devenise deja o obișnuință să scape astfel de bebelușii care proveneau din sarcini nedorite. Numai că aceasta a fost dată de gol chiar de fata ei în vârstă de 16 ani.
"Cu privire la unul dintre cadavre, întrucât s-a efectuat o expertiză medico-legală în cauză, fiind identificate urme din bebelușul respectiv, s-a stabilit că a fost născut viu, în sensul că a avut o viață intrauterină de 38 – 39 de săptămâni, ceea ce înseamnă că cel puțin cu privire la una dintre fapte se conturează săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Cu privire la cel de-al doilea cadavru pe care l-am găsit s-a dispus o expertiză antropologică și a fost trimis în vederea expertizării," a precizat Lavina Șișman, purtător de cuvânt PT Mehedinți.
Fata cea mare nu mai suportat să-și vadă frații cei mici uciși pe rând
Suspecta se află acum în arest la domiciliu, dar procurorii vor arestarea preventivă, astfel că au contestat decizia instanței:
”Am greșit, nu mi-am dat seama atunci, pe moment. Cu ambii copii s-a întâmplat același lucru," a spus femeia.
Ucigașa a fost dată de gol de fata cea mare a femeii care începuse să se teamă foarte tare de aceasta. Prima crimă la care a asistat a fost în 2019, iar atunci nu a spus nimic. Ultimul bebeluș îngropat în curte a speriat-o și mai tare pe fată și după câteva luni de tăcere, deși trecuse câteva luni, a decis să sune la 112 și să spună tot ce știa. Așa au ajuns anchetatorii în curtea femeii, acolo unde a descoperit rămășițele copiilor.
Femeia va răspunde acum acuzațiilor de omor calificat, iar pedeapsa pe care o riscă este de 20 de ani de închisoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News