Conform acnhetatorilor aceștia ar fi folosit documente false pentru copii reali dar și inexistenți pentru a încasa de la stat un total de 733.000 de euro ca ajutoare pentru copii. Acum, șase români sunt judecați pentru evaziune fiscală și falsificare de documente la Tribunalul Regional din Koln.
Procesul a început luni cu o jumătate de oră întârziere. Distribuția locurilor a fost neclară, deoarece unii dintre cei cinci bărbați și o femeie (cu vârste cuprinse între 24 și 41 de ani, unii dintre ei fiind și rude) aveau mai mulți avocați ai apărării. În plus, în sala de judecată au fost aduși mai mulți interpreți.
Înșelătoria
Cu ajutorul unor documente false, românii din Bergheim și din zona Koln solicitau alocații pentru copii care existau doar parțial în realitate, dar erau și parțial fictivi. Astfel, folosindu-se de falsuri între aprilie 2013 și august 2020, aceștia au obținut prin fraudă 733.000 de euro.
De asemenea, tot prin fraudă aceștia eu obținut prin intermediul aplicațiilor online, ajutorul de urgență pentru pandemie Coronavirus în valoare de 148.000 de euro.
Procesul este programat să se încheie până la sfârșitul lunii februarie 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News