Din câte se pare, comportamentul bizar al femeii era știu de ceva timp, dar fitilul care a declanșat toate dezvăluirile a fost reprezentat de faptul că femeia a fost filmată în timp ce fura o jucărie din centrul orașului, iar imaginile de pe camerele de supraveghere s-au răspândit rapid în mediul online
În cele din urmă femeia a fost recunoscută. Este învăţătoare la o clasă a IV-a. După acest incident, părinţii copiilor au început să se plângă. I-au reproșat acesteia comportamentul faţă de copii iar unii i-au spus directorului că i-au împrumutat cel puţin 2.000 de euro, bani pe care au aflat că i-ar fi pierdut la jocuri de noroc.
Ana Ivănescu, părinte: “Sunt mulţi părinţi care nu vor să spună, dar mulţi o să spunem. Am convins un tătic care a dat 1.000 de euro”.
Reprezentanţii şcolii ştiau de 4 ani că femeia este dependentă de jocurile de noroc. A fost de patru ori şi în comisia de disciplină, din alte motive: absențe de la ore, limbaj nepotrivit la adresa elevilor și furtul banilor din fondul pentru manuale auxilare. Banii au fost înapoiați de soțul învățătoarei, care a primit până acum doar sancțiuni financiare.
Ion Gheorghinaru, director Școala nr. 13: “Niciunul dintre părinţi nu avea curajul să vină să depună o plângere în care să spună ce se întâmplă. Şi în condiţiile acestea, doar pe vorbe nu puteam să facem nici măcar o anchetă sau să luăm măsuri disciplinare destul de puternice. Urmarea va fi clar desfacerea contractului de muncă cu nişte articole care nu o să îi facă cinste niciodată”, relatează Digi 24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News