Două botoșănence, mamă și fiică, diagnosticate cu Covid-19, care erau plasate în izolare la domiciliu pentru că au refuzat internarea, au fost prinse la frontiera cu Ungaria, când încercau să părăsească România. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
Cele două, L.I. și V.A.F., de 24 de ani, respectiv de 43 de ani, au fost prinse în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, fiind pasagere într-un autoturism marca BMW, cu număr de înmatriculare de Austria. În timpul controlului, cele două au fost identificate în baza de date, unde figurau sub măsura izolării la domiciliu.
Au refuzat internarea
„Cele două au fost testate la cerere, iar rezultatele au fost pozitive. Acestea au refuzat internarea și au refuzat să colaboreze cu noi. Am sesizat organele competente, am dispus carantinarea lor.
În urmă cu câteva zile, am fost informați că au fost depistate la granția de la Borș, se îndreptau spre Austria.", a spus medicul Monica Adăscăliței, directorul executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică din Botoșani, citat de Știri Botoșani.
Cercetările sunt continuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria din Oradea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News