Paulina și-a ucis copiii, joi, 30 septembrie, iar a doua zi și-a recunoscut faptele în fața procurorilor. Potrivit publicației lublin.se.pl, tânăra i-a sugrumat pe micuți cu propriile mâini. Alanek (4 ani), Lenka (2 ani) și bebelușa Nadia (8 luni) au murit în pătuțurile lor.
Grozăvia a fost descoperită de bunica maternă a copilașilor, care venea des la fiica ei, pentru a-și vedea nepoțeii. Femeia a trecut pragul casei și a văzut trupurile firave ale copiilor, a încercat să îi salveze, a chemat ajutor, însă era prea târziu. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ei, micuții fiind declarați decedați, scrie Observator.
Mama lor a fost reținută, iar vineri Paulina a fost dusă în fața procurorului, la Parchetul districtual din Lublin, iar în timpul audierilor și-a mărturisit faptele. Potrivit acuzațiilor, femeia i-a sugrumat pe toți cei trei copii. Deși Paulina a recunoscut crimele, parchetul nu exclude consultarea unui psihiatru expert, care să constate dacă tânăra de 26 de ani era în deplinătatea facultăţilor mintale în momentul atacurilor. Dacă acuzațiile vor fi confirmate în instanță, Paulina poate fi condamnat la închisoare pe viață.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News