Polițiștii orașului Comarnic au fost sesizați că o autospecială ISU Prahova, care mergea la un incendiu, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-o curte, de la 20 de metri.
„O autospecială aflată în misiune, respectiv în drum către un incendiu izbucnit la un coș de fum în localitatea Comarnic, a fost implicată într-un incident rutier, care s-a soldat cu rănirea ușoară a echipajului format din 3 pompieri militari”, anunța ISU Prahova. Conform Poliției Prahova, cei 3 pompieri au refuzat transportul la spital.
„Accidentul a avut loc marţi după-amiază, în jurul orei 16.00, pe strada Podul Lung din oraşul Comarnic. Autospeciala de pompieri care se îndrepta către o intervenţie a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-o curte, la o diferenţă de nivel de circa 20 de metri”, informează oficiali din cadrul Poliţiei Judeţene Prahova.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că autospeciala se afla în misiune, intervenind pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un coş de fum.
Un român a ars de viu în casa mistuită de flăcări. Incendiul violent a cuprins mai multe locuințe
Un alt incendiu cu un final tragic a avut loc, ieri, la marginea Ploieștiului. Un om a murit şi trei case au fost înghiţite de flăcări în incendiul, care a izbucnit aseară, la locuinţa unui bărbat. Focul s-a întins cu repeziciune şi a făcut prăpăd. În urma deflagrației, au fost afectate mai multe case, întrucât gospodăriile erau apropiate una de cealaltă. Astfel, pompierii nu au putut izola incendiul, deşi au ajuns la faţa locului rapid, cu mai multe autospeciale.
În urma acestuia, proprietarul, un bărbat în vârstă de 68 de ani, care locuia singur în locuință a murit. Cadavrul acestuia a fost găsit carbonizat în casă. Potrivit martorilor, flăcările erau uriaşe și acestea s-au extins şi la vecini. În aceste condiții, în urma incendiului, mai mulți oameni au rămas fără locuințe în prag de iarnă. Potrivit autorităților, când au ajuns pompierii militari la faţa locului, focul era violent şi cuprinsese peste 350 de metri pătraţi de construcţii.
Focul a pornit din cauza unui coş de fum necurăţat corespunzător
„23 de pompieri militari au acţionat cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Focul a pornit cel mai probabil din cauza unui coş de fum necurăţat corespunzător”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloaie.
Incendiul nu este singurul produs în ultimele zile, în județul Prahova. Astfel, alţi doi bărbaţi au sfârşit arşi în propriile case. Unul dintre incendii a izbucnit din cauza unui scurt circuit, iar al doilea tot de la coşul necurăţat, potrivit ȘtirileProtv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News