Scrutinul de luna viitoare a fost convocat după căderea guvernului condus de Mario Draghi în iulie, după ce unele partide din coaliţia la putere au boicotat un vot de încredere din partea parlamentului. Fostul şef al Băncii Centrale Europene a demisionat, dar a fost de acord să asigure interimatul până la alegerile anticipate.
Coaliţia de centru a fost formată după ce partidul Azione, condus de Carlo Calenda, a decis în mod surprinzător să părăsească alianţa de centru-stânga, explicând că unul dintre motive este prezenţa partidelor care nu au reuşit să îl sprijine pe Draghi.
''Astăzi a luat naştere o alternativă serioasă şi pragmatică la populismul de stânga şi de dreapta care a devastat ţara'', a scris Calenda pe Twitter după semnarea pactului cu Italia Viva, partidului fostului premier Matteo Renzi.
La rândul său, Renzi a subliniat că ''Italia are nevoie de noi pentru a evita ''coşmarul populist şi a ne întoarce la politica bună''. Potrivit lui, Carlo Calenda va conduce campania noii alianţe de centru.
Azione şi Italia Viva sunt cotate împreună cu 4% din intenţiile de vot. Ele ar urma să ocupe doar 23 de mandate în viitorul parlament.
Sondaje Italia. Cum arată cifrele înainte de alegerile programate în septembrie
Fratelli d'Italia, formaţiune naţionalistă eurosceptică, conduce în sondaje de câteva săptămâni cu aproximativ 24%. Aliaţii săi, Forza Italia (partid condus de Silvio Berlusconi) şi Liga, condusă de Matteo Salvini, sunt creditaţi cu 7%, respectiv 12% din intenţiile de vot. Cele trei partide au format o alianţă în perspectiva alegerilor legislative din 25 septembrie.
Legea electorală din Italia favorizează partidele care fac parte din alianţe largi.
Partidul Democrat (centru-stânga) a înfiinţat la rândul său o alianţă cu câteva mici formaţiuni de stânga şi de centru, în timp ce Mişcarea 5 Stele (M5S) aproape sigur se va prezenta pe cont propriu la alegeri, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News