O nouă escrocherie cu pachetele românilor: O firmă de curierat și Poșta Română, în prim-plan

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O nouă escrocherie face victime în rândul românilor. Mai ales că perioada sărbătorilor pascale abundă în cumpărături online și colete trimise.

Imaginea unei firme cunoscute de curierat și cea a Poștei Române continuă să fie folosită de infractorii cibernetici.

Cei ce folosesc platformele online pentru vânzarea de bunuri, fac parte din grupul țintă al campaniilor de phishing și fraudă.

„Ultima clonă a paginii de curierat, pare a fi făcută pentru păcălirea vânzătorilor online, folosind fraze de manipulare, încât victima să facă plata către infractori, dar să le trimită și datele cardului bancar“, potrivit Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Echipa CERT-RO a reușit închiderea acestor pagini, dar nu permanent, deoarece resursele financiare, le permit infractorilor să întindă multe alte capcane asemănătoare. „Atenție la detalii! Atenție la adresa la care sunteți direcționați! Atenție, datele cardului bancar se introduc doar când se fac cumpărături, NU atunci când trebuie să primim bani!!!“, avertizează CERT-RO.

La începutul săptămânii, echipa CERT-RO a depistat o altă tentativă de fraudă care folosește identitatea vizuală de la Compania Naţională Poşta Română. Cei ProDefence au documentat acest atac de tip phishing și au ajuns la concluzia că este una dintre cele mai bune tentative de până acum, atacatorii fiind extrem de atenți la detalii. Cu toate acestea, domeniul din link (rmkbyhsam[.]com) ar trebui să fie un element destul de concludent în a sesiza faptul că asistăm la o încercare de păcălire a utilizatorului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel