Cercetătorii susțin că prin dispariția animalelor de dimensiuni mari, o sursă abundentă de grăsimi, Homo erectus - primul strămoș uman care s-a răspândit în întreaga Lume Veche - a trebuit să înceapă să vâneze vietăți mai mici, mult mai greu de prins.
Cu cât erau mai mici, cu atât era nevoie de mai multă ingeniozitate pentru a vâna suficiente pentru a satisface nevoile dietetice, susțin cercetătorii Miki Ben-Dor și prof. Ran Barkai de la Universitatea Tel Aviv, într-o lucrare publicată în jurnalul academic Quaternary, citat de Știrile PRO TV.
Cei doi oameni de știință au studiat perioada Pleistocenului - cunoscută și ca Era glaciară -, o epocă ce a început acum aproximativ 2.588.000 de ani și s-a terminat acum 11.700 de ani. Ei apreciază că există o relație între reducerea greutății medii a animalelor africane și dispariția megafaunei și dezvoltarea creierului uman în Homo erectus, care a devenit cea mai inteligentă specie de pe Pământ.
„La sfârșitul acestei perioade, oamenii stabiliseră o dominație ecologică fără precedent”
Dacă în urmă cu 2 milioane de ani animalele din Africa aveau o greutate medie de 500 de kg, la finalul Pleistocenului cântăreau cu 90% mai puțin.
„La sfârșitul acestei perioade, oamenii stabiliseră o dominație ecologică fără precedent. Cea mai notabilă modificare a fost creșterea volumului creierului”, arată studiul.
Această dezvoltare a creierului a permis oamenilor din acele vremuri să folosească focul, să îmbunătățească periodic uneltele din piatră și să eficientizeze producția de hrană prin creșterea animalelor și agricultură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
