Potrivit sursei citate, echipajul de poliţie intervenea pentru aplanarea unui scandal produs în faţa unui bar din municipiul reşedinţă de judeţ. În timpul acţiunii, tânărul care urma să fie încătuşat a lovit poliţista, iar mai multe persoane aflate la faţa locului au încercat să împiedice agenţii să intervină.
„Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului a procedat la imobilizarea unui tânăr de 21 de ani, care ar fi adresat ameninţări unei tinere de 20 de ani şi care manifesta un comportament recalcitrant şi nu colabora cu forţele de ordine. În timpul intervenţiei poliţiştilor, mai mulţi tineri care se aflau în zona au încercat să-i împiedice să desfăşoare activităţile specifice, motiv pentru care faţă de aceştia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amenda în valoare totala de 6.000 de lei”, a afirmat Nenişcu.
„Activitatea colegilor a fost îngreunată din cauză că persoane apropiate bărbatului respectiv au încercat să intervină și să împiedice realizarea acestei activități. Toate acele persoane au fost sancționate contravențional cu amendă totală de 6.000 de lei, iar legat de comportamentul tânărului și de infracțiunea de ultraj pentru care a fost sesizat parchetul de pe lângă judecătoria Botoșani, urmează să fie dispuse măsuri procedurale de procuror. Bărbatul respectiv a fost condus la unitatea de primiri-urgențe de colegii mei pentru că așa este procedura și din cauza stării sale de agitație a fost internat la psihiatrie”, a mai spus Neniscu la Digi24.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare. Faţă de tânărul de 21 de ani s-a luat măsura internării la psihiatrie, întrucât manifesta o stare de agitaţie. Totodată, a fost sesizat Parchetul de le lângă Judecătoria Botoşani cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News