O profesoară din Lugoj a fost condamnată la închisoare pentru că a bătut un elev

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

O profesoară din Lugoj a fost condamnată la închisoare după ce a băutut un elev.

O profesoară de la Liceul Tehnologic “Aurel Vlaicu” din Lugoj a fost condamnată la nouă luni de închisoare, după ce, în urmă cu câţiva ani, a bătut un elev, relatează publicația locală Lugojinfo.ro.

Sentinţa, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, este definitivă.

Potrivit sursei citate, profesoara a fost condamnată la sfârşitul lunii trecute, însă surprinzător, ea încă preda. Profesoara, care preda educaţie fizică şi sport, a fost condamnată definitiv pentru purtare abuzivă, de către Curtea de Apel Timişoara, care a majorat pedeapsa iniţială stabilită de Judecătoria Timişoara de la patru luni de închisoare la nouă luni.

La momentul comiterii faptei, profesoara activa la un liceu din Recaş, instanţa reţinând că aceasta a lovit copilul, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

“Gravitatea faptei rezultă din faptul că inculpata era cadru didactic la data comiterii faptei, având în supraveghere o clasă de elevi minori (clasa a V-a), cu ocazia desfăşurării orei de educaţie fizică. Chiar dacă copilul era neastâmpărat sau i s-a adresat cu injurii, aceasta nu ar fi trebuit să aibă un comportament violent, constând în lovirea persoanei vătămate cu mâinile şi cu o pompă de umflat mingi în zona gâtului, ţinând cont de diferenţa de vârstă dintre inculpată şi persoana vătămată, de putere între persoanele implicate, precum şi de ascendentul pe care îl avea inculpata asupra minorului, fiind profesoara acestuia de educaţie fizică şi sport. Totodată, Curtea reţine că pe lângă vătămările şi leziunile fizice, persoana vătămată minoră a suferit vătămări de natură psihică, emoţională, în condiţiile în care a fost agresată fizic în public, în faţa tuturor colegilor de clasă, încercând un sentiment de umilinţă şi ruşine”, au precizat magistraţii, în motivarea intrată şi în posesia Lugoj Info.

Judecătorii au decis amânarea aplicării pedepsei de nouă luni închisoare, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel