O româncă a murit şi alte două au fost rănite, după ce au intrat cu mașina într-un copac

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O femeie a decedat şi alte două au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc pe DJ 684, între localităţile Voislova şi Rusca Montană, după maşina condusă de una dintre victime s-a lovit de un copac aflat în afara părţii carosabile, a informat, vineri, IPJ Caraş-Severin.

Accidentul s-a produs în cursul nopţii, din primele cercetări ale poliţiştilor stabilindu-se că o femeie de 50 de ani, din localitatea Rusca Montană, a pierdut controlul volanului la ieşire dintr-o curbă la stânga, a părăsit şoseaua şi s-a lovit de un arbore de pe marginea drumului.

"În urma accidentului a rezultat decesul unei pasagere de 52 de ani, precum şi rănirea conducătoarei auto şi a celei de-a doua pasagere, în vârstă de 52 de ani. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice", au precizat reprezentanţii IPJ.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel