Reporter: Înțeleg că în 2022 ați sunat de 11.000 de ori.
Femeie: Probabil!
Reporter: Practic, de vreo 30 de ori pe zi.
Femeie: Da, cam așa ceva, da.
Reporter: Așa de mult sunați?
Femeie: Da, da, da!
Românca a apelat în fiecare zi, anul trecut, cel puțin o dată pe oră, numărul de urgență 112, relatează Digi24. Spune că este în conflict cu mai mulți vecini din bloc și speră ca oamenii legii să-i aducă rezolvarea. Apelurile dovedite nejusticate i-au adus o amendă de 2.000 de lei, însă asta nu a oprit-o.
„Mi-au bătut și în ușă. Am sunat, în special, ca să anunț poliția, să-și ia măsurile care trebuie legat de persoanele astea. Am chemat și salvarea, pentru că mi se făcea rău”, spune Aurelia Sandu, pensionară.
Reporter: Ultima dată când ați sunat la 112?
Aurelia Sandu: „Ieri, parcă. Ieri. Eu sunt scurtă, nu stau la povești. Am bătut recordul”.
Operatorii STS au răspuns la peste 10 milioane de apeluri
„La nivelul IPJ Brăila, în anul 2022 au fost aplicate un număr de 1.113 sancțiuni contravenționale”, spune Elena Ostache, purtător de cuvânt IPJ Brăila.
Tot anul trecut, o persoană din Vrancea a sunat la numărul unic de urgență 112 de peste 5.000 de ori doar ca să le aducă injurii operatorilor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale. Anul trecut, operatorii STS au răspuns la peste 10 milioane de apeluri, iar aproape jumătate dintre ele au fost pentru cazuri care nu erau urgente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News