În clipul viral postat pe TikTok, femeia a prezentat detaliat cumpărăturile pe care le-a făcut din Netto, un lanț german de supermarketuri cu reduceri, dezvăluind că suma totală cheltuită a fost de 110 euro.
Printre produsele cumpărate s-au numărat un bax cu 12 sticle de apă, o pâine, o pungă cu salată pentru hamster, o pungă cu pufuleți, o caserolă cu piept de pui de un kilogram, o cutie cu ronțăieli, o caserolă cu roșii, șase banane, o pungă cu vafe, pâine feliată cu unt, o caserolă de zmeură, două cutii cu brânză de vaci la 250 de grame, o cutie cu mousse de ciocolată de la Dr. Oetker, un pachet de sticks-uri de mozzarella, varză murată tocată, un pachet de brânză topită, două mașinuțe de jucărie pentru copii, două cutii de lapte, o folie cu muschi feliat pentru sendvișuri, o doză de suc, o sticlă de iaurt, două lămâi, o caserolă cu carne tocată, doi hotdogi, un unt, o cutie de Kinder Bueno, un salam, o caserolă cu legume, un cașcaval, o pungă cu mozzarella, o margarină și o pastă de roșii.
În timp ce prezenta cumpărăturile, femeia a subliniat faptul că sumele cheltuite pentru aceste produse par să fie excesive, comparativ cu ceea ce ar fi cumpărat în trecut cu aceeași sumă de bani.
„În România ai fi dat 10 milioane”
Această postare a stârnit un val de reacții din partea utilizatorilor de pe TikTok și din mediul online în general, mulți exprimându-și îngrijorarea și frustrarea cu privire la creșterea prețurilor la alimente și la dificultatea de a face față cheltuielilor zilnice.
„Românii vin cu așa plase după 10 milioane lăsate în Auchan”, scrie o persoană.
Într-adevăr, fenomenul inflației a devenit din ce în ce mai vizibil în Europa și în întreaga lume în ultimele luni, iar mulți oameni se confruntă cu o creștere a costurilor de trai, inclusiv la alimente și alte produse de bază.
Pe fondul acestei situații, mulți oameni încearcă să-și împărtășească experiențele și să atragă atenția asupra problemelor pe care le întâmpină în viața de zi cu zi din cauza inflației și a creșterii prețurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News