Potrivit unei pancarte pe care o filmează, prima plată la înrolare în armată rusă este echivalentul a 7000 de euro. Apoi, soldații primesc lunar în jur de 2000 de euro. Aceste detalii au stârnit curiozitatea multor persoane, și au fost transmise pe platforma TikTok.
„Ajunși în Rusia primul lucru pe care l-am observat la scurt timp după ce am trecut vama sunt pancartele care încurajează înrolarea în armată. Așa am aflat cu cât este plătit un soldat rus. Prima plată la înrolare este echivalentul a 7000 de euro, apoi plata lunară este în jur de 2000 de euro. Există și un site unde se pot afla mai multe detalii, dar pare că nu poate fi accesat decât de pe teritoriul Rusiei”, spune românca.
Postarea a adunat mii de aprecieri și sute de comentarii din partea utilizatorilor
Unii români au privit cu ironie informația și au sugerat că soldații nu vor apuca să primească primul lor salariu. Cu toate acestea, aceste cifre par să surprindă și să uimească pe mulți, care se întreabă de ce soldații ruși primesc salarii atât de mari în comparație cu alte țări.
”Nu apucă să își primească primul salariu din păcate”, scriu mai multe persoane.
Cu toate că s-au discutat cifre aproximative legate de salariile soldaților ruși în mediul online, trebuie menționat că acestea sunt informații furnizate de o persoană care a călătorit în Rusia și nu sunt confirmate oficial. Este important de subliniat că informațiile despre salariile soldaților sunt de obicei clasificate sau foarte puțin accesibile publicului larg.
Unii utilizatori de pe TikTok au exprimat îndoieli cu privire la veridicitatea informațiilor și au sugerat că această cifră ar putea fi exagerată.
„Vrăjeală, propagandă rusească”, completează altcineva.
„Primești suma asta și pământ gratis în Ucraina”, mai scrie cineva.
@inlumepebune 2000€ pe lună ???? #inlumepebune #fypromania #romanian #calator #calatorii #romaniatiktok #tiktokromania #romania ♬ original sound - inlumepebune
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News