O ROMÂNCĂ din Anglia a primit de la statul german 45.000 euro alocații pentru copii. Nu a LOCUIT niciodată în Germania

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O româncă, în vârstă de 33 de ani, este acuzată de fraudă în Germania. Femeia ar fi încasat pentru cei șase copii ai ei alocații de la statul german, în valoare de 45.000 de euro, cu toate că nu a locuit niciodată în Germania.

Potrivit presseportal.de, românca, care locuiește în Birmingham, Anglia, s-a prezentat ieri la controlul de frontieră la intrarea în Germania. Polițiștii au descoperit că pe numele ei era emis un mandat de arestare preventivă pentru fraude cu alocații pentru copii de Parchetul din Duisburg. 

Totul a pornit după ce românca, în 2014, a solicitat de la statul german alocații pentru cei șase copii ai ei în baza unor documente false. Cererea a fost repetată în fiecare an, până la începutul lui 2017, când autoritățile germane au constatat că românca nu a avut niciodată rezidență în Germania sau loc de muncă în această țară.

Conform sursei citate, românca a încasat ilegal 44.412 euro și a fost acuzată de evaziune fiscală și falsificare de documente. Ea a fost reținută de polițiști și urmează să ajungă în fața unui judecător.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel