O româncă în vârstă de 50 de ani, care locuiește în orașul italian Vicenza din Veneto, a fost bătută cu cruzime și jefuită în propria locuință de către doi bărbați necunoscuți.
Potrivit publicației locale Il Giornale di Vicenza, totul s-a petrecut miercuri, 15 martie 2023. Femeia locuiește pe strada Catalani din localitatea menționată mai sus și, în timp ce se afla singură în casă, a auzit soneria de la intrare și s-a grăbit să deschidă ușa. În fața ușii sale se aflau doi bărbați despre care ea a spus că nu-i cunoaște și care au început să o lovească cu bestialitate.
Hoții au jefuit-o și au bătut-o cu bestialitate
Potrivit declarațiilor femeii, agresorii au jefuit-o după ce au bătut-o, dar anchetatorii încă nu sunt convinși de acest fapt.
Imediat după ce infractorii au plecat din locuința sa, românca a sunat la 112 pentru a denunța jaful suferit, iar la fața locului s-au prezentat în scurt timp carabinierii, care au găsit-o plină de sânge.
Femeia a fost transportată de urgență la spital, unde medicii i-au găsit mai multe fracturi și traume pentru care va avea nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
Între timp, carabinierii au efectuat o primă inspecție în casa victimei și au constatat că nu lipsește nimic, motiv pentru care se mențin rezervați asupra pistei care indică un jaf.
Un lucru este sigur însă: femeia a fost bătută de cei doi bărbați care au venit la ușa sa și care apoi au plecat. Motivele agresiunii rămân să fie stabilite cu exactitate de oamenii legii.
--------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News